Urlăţeanu, Dorel

Tipărire
Detalii
Categorie: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actor, artist emerit

Data şi locul naşterii: 23.02.1912, Bucureşti

Studii: Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, 1941

Dorel Urlăţeanu face parte din pleiada „aleşilor” a actorilor care şi-au început profesia în anii ’30, într-o Românie prosperă şi oarecum fericită, au continuat-o şi după război, apoi au traversat, cu uimire şi, nu odată resemnaţi – sau, dimpotrivă, răzvrătiţi – perioada comunistă. Unora le-a fost imposibil să reziste, să se adapteze, alţii au fost azvârliţi în închisori, câţiva, foarte puţini, au făcut, nu uşor, pactul cu diavolul... Tot astfel, cum unii au devenit eroi, luptând, cu arme specifice artei, împotriva regimului comunist. Dacă ne amintim ce destin a avut un artist ca nemuritorul Constantin Tănase, vom înţelege mai bine cum a apărut şi cum a supravieţuit această generaţie. Dorel Urlăţeanu a fost un actor foarte important, singurul artist emerit din teatrul orădean. El s-a format alături de mari oameni de teatru, personalităţi de marcă: V.I.Popa, dramaturg şi regizor, I.Maximilian, Ion Livescu, George Vraca, Ion Sava, Maria Filotti, Sonia Cluceru, Aura Buzescu, ş.a.

Şi-a început cariera artistică jucând în trupe particulare. A fost, o vreme, şi profesor la Conservatorul din Cluj-Napoca. A venit la Oradea, la foarte scurtă vreme după înfiinţarea secţiei române (1955) şi, încă de la început, a făcut parte din elita trupei. A fost un artist complex, partener excepţional, atât pentru colegii tineri, cărora le-a fost mereu maestru, dar şi pentru regizorii care apreciau inteligenţa, exigenţa şi disciplina, şi, nu în ultimul rând, harul şi cultura artistului, capacitatea de concentrare, seriozitatea. A Interpretat peste 150 de roluri – cele mai multe principale. Jocul său era puternic influenţat de o şcoală teatrală solidă: dascălii săi au fost şcoliţi la Paris, la Viena, la Berlin. Rămân de referinţă roluri „marca Urlăţeanu”: Arhiepiscopul din spectacolul „Ciocârlia” de Jean Anouilh, Inspectorul Gool în spectacolul „Inspectorul de poliţie” J.B.Priestley, Cadâr în spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” de V.I.Popa, Chirică în spectacolul „Omul cu mârţoaga” de G.Ciprian, Alfred III în spectacolul „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, un admirabil Willy Loman în „Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, Dr.Jüttner în spectacolul „Heidelbergul de altădată” de Wilhelm Meyer-Förster (în care, alături de el, a jucat, în câteva reprezentaţii, Florin Piersic, căruia i-a fost învăţăcel, la Cluj-Napoca). A fost Noe, nu doar bătrân, ci şi blând şi înţelept, în spectacolul „Arca bunei speranţe” de I.D.Sîrbu, Spirache în spectacolul „Titanic vals” de Tudor Muşatescu; Profesorului Serebreakov din „Unchiul Vanea” de A.P.Cehov i-a conferit o sobrietate care adâncea încă mediocritatea personajului.

Regizorii cu care a lucrat – Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Dan Alecsandrescu, Ion Deloreanu – au apreciat energia, inteligenţa şi creativitatea actorului, capacitatea de a aborda deopotrivă roluri de comedie şi de dramă.

Regia n-a constituit pentru Dorel Urlăţeanu un capriciu, un debuşeu, ci o vocaţie. Dovada: spectacolele semnate de el au avut succes, dar nu unul facil, „de public”, cum se spune, ci au fost recunoscute ca valoroase şi din punct de vedere estetic. Unele se adresau şcolarilor („Momente şi schiţe” de I.L.Caragiale, „...Escu” de Tudor Muşatescu, „Poveste neterminată” de Alecu Popovici), altele, spectacole de estradă, publicului larg („Sorcova vesela”, „Sus cortina”), sau spectacole cu piese din dramaturgia clasică sau contemporană („Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov, „Cred în tine” de Vadim Korostâliov, „Reţeta fericirii” de Aurel Baranga, etc.). Spectacolele în care juca Nea’ Dorel – cum îi spuneau toţi colegii,  erau întotdeauna marcate de prezenţa meşterului: sobrietate, nu o scorţoşenie, lejeritate ce se voia naturaleţe bine controlată, nu superficială abordare a rolului.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea