Română (ro-ro)
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1955
După un scurt periplu la Galaţi, unde fusese repartizată, a trecut pasager prin Oradea, în speranţa obţinerii unui loc într-un teatru bucureştean, alături de soţul ei. În două stagiuni a jucat opt roluri, dintre care patru principale, valorificându-şi, în special, sensibilitatea artistică.
S-a reîntors în capitală, unde...
(Prezentare de Eugen Ţugulea)
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă
Data şi locul naşterii: 12.06.1953, Bucureşti
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1981, clasa prof.Petrică Vasilescu
În Institut a jucat câteva roluri extrem de pretenţioase şi solicitante, în acelaşi timp; amintim doar Ziţa din „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, Ioana din „Sfânta Ioana” de G.B.Shaw sau Sonia din „Unchiul Vanea” de A.P.Cehov, sau la clasa de regie a lui Tompa Gábor: Mira („Meşterul Manole” de Lucian Blaga), Alla („Tango” de Slawomir Mrožek), Winnie („Oh, les beaux jours” de Samuel Beckett). A făcut un rol principal în filmul „Mireasa din tren” (scenariul D.R.Popescu, regia artistică: Lucian Bratu), rol pentru care a fost lăudat de cronicarii de film.
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actor
Data şi locul naşterii: 24.01.1977, Bălţi, Republica Moldova
Studii: Institutul de Arte din Moldova, Facultatea de Actorie, Teatru şi Film, 1997, clasa prof.Victor Ciutac
Igor Lungu a venit la Oradea în anul 1999, din Republica Moldova, împreună cu câţiva colegi, tineri absolvenţi ai Şcolii de teatru şi film din Republica Moldova. Tânărul actor a atras de la început atenţia printr-o vioiciune, o energie şi o imensă şi sinceră bucurie de a juca. Indiferent de roluri (episodice, mici sau principale), Igor Lungu a ştiut să adauge personajelor sale, pe lângă datele conferite de autori sau de cele ce decurg firesc din viziunea regizorală, propriile sale date, propria sa capacitate creatoare. Motiv pentru care fiecare din personajele interpretate de el are o notă originală. Apolodor al său (atât pe scena Teatrului de Stat Oradea, cât şi după reluarea lui pe scena Teatrului Arcadia Oradea), a fost un personaj plin de viaţă, de umor şi de tandreţe, de aceea copiii l-au îndrăgit mult, devenind, pentru o vreme, personajul lor preferat.
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Regizor artistic
Data şi locul naşterii: 07.04.1971, Ungheni
Studii: Colegiul Naţional de Artă din Soroca (Republica Moldovă), secţiile de actorie şi regie. În 1992 obţine o bursă la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. În 1995 a jucat la Teatrul Mic în spectacolul Cătălinei Buzoianu, „Pescăruşul” de A.P.Cehov, fiind totodată şi regizor secund. A semnat apoi spectacole importante: „Emigranţii” de Slawomir Mrožek şi „Azilul de noapte” de Maxim Gorki. Licenţiat al Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, Specializarea: Regie de Teatru, Clasa Prof. Univ. Cristian Hadji-Culea.
1998-2001: Cadru universitar (asistent universitar – cercetător), Universitatea Ecologică Bucureşti Facultatea de Arte, Catedra Arta Actorului
2005-2008: Doctorand, Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale", Facultatea de Teatru
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă
Data şi locul naşterii: 04.02.1947, Bucureşti
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti”, 1966
A venit repartizată la Oradea, împreună cu soţul său, a fost distribuită în rolul Daniela Buzura din spectacolul „Simple coincidenţe” de Paul Everac. S-a declarat nemulţumită de distribuţie şi, s-au reîntors în capitală (a colaborat şi continuă să colaboreze cu Teatrul Radiofonic). A mai jucat câţiva ani în teatrele din Brăila, Braşov şi Botoşani. Recitatoare sensibilă şi cunoscătoare a poeziei bune, Marina, împreună cu soţul ei Mihai, au fost parteneri în câteva spectacole de poezie, şi nu numai, Mihai cochetând serios şi cu regia de teatru.
(Prezentare de Eugen Ţugulea)
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actor
Data şi locul naşterii: 23.09.1929, Bucureşti
Studii: Institutul de Teatru „I.L.Caragiale” Bucureşti, clasa prof.Marcel Anghelescu
Cu certitudine, Ion Mâinea a fost, alături de doi-trei colegi, ani buni, de fapt până la regretabila plecare definitivă, ceea ce se cheamă o vedetă (chiar dacă nu recunoscută ca atare), un maestru, un artist autentic în toată puterea cuvântului.
S-a angajat la Teatrul de Stat din Oradea în anul 1966, şi a rămas aici până la pensionare, jucând ani buni şi după, în ultimii săi ani de viaţă, fiind regizor colaborator la Teatrul pentru copii şi tineret „Arcadia” din Oradea.
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă
Data şi locul naşterii: 13.03.1924, Birtin-Brad
Olimpia Mâinea a venit la Teatrul de Stat din Oradea împreună cu soţul ei la ora aceea, actorul Ion Mâinea, de la Teatrul Dramatic din Baia-Mare. Dacă Ion Mâinea a fost, încă de la începutul activităţii sale, sortit pentru roluri mari, devenind, în timp, o autentică vedetă, un maestru, Olimpia Mâinea a fost o actriţă destinată, în special, rolurilor secundare. Înaltă, blondă, planturoasă, extrovertită, cu o dicţie impecabilă şi o memorie foarte bună, actriţei i-a lipsit capacitatea de interiorizare, poate şi pentru că, fiind o femeie inteligentă, a refuzat să se confunde cu personajele interpretate, păstrând, impunând continuu, între ea şi ele, o distanţă, confundată adesea cu răceala şi indiferenţa. Fiind „un animal frumos” – cum singură a recunoscut – a jucat în tinereţe câteva roluri de „frumoase”. La Brăila, unde a jucat câţiva ani, a fost colegă şi prietenă cu Vasilica Tastaman şi Silviu Stănculescu. A interpretat câteva roluri importante, de mare întindere, dar, din păcate, n-a fost convingătoare, nereuşind să treacă de un nivel mediu. Să amintim: Chiriţa şi Veta („O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale), Luise („Totul în grădină” de Edward Albee), Gina („Dictatorul” de Al.Kiriţescu) Didina („Încurcă-lume” de A.de Herz).
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Pictor scenograf
Data şi locul naşterii: 16.04.1957, New York, S.U.A.
Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia Pictură, 1981
Eminentă studentă la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, a făcut încă din primii ani, asistenţă la câteva filme semnate regizoral de artişti valoroşi ca Dan Piţa („Dreptate în lanţuri”), Tudor Mărăscu („Singur de cart”), Alexa Visarion („Năpasta”), Francisc Munteanu („Un petec de cer”), Malvina Urşianu („Figuranţii”), Nicu Stan („Furtună în Pacific”).
A debutat – ceva mai târziu – în teatru, semnând scenografia spectacolului „Tartuffe” de Molière, la Studioul Casandra. În tot acest timp, Maria Maliţa a şi pictat, participând cu lucrările sale la expoziţii de grup (1981-1982) şi la expoziţii municipale şi republicane (între anii 1981-1983).
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Pictor scenograf
Data şi locul naşterii: 21.04.1929
Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, 1958
Tatiana Manolescu Uleu a venit la Oradea, împreună cu soţul ei, actorul Octavian Uleu, în anul 1961, şi a rămas aici, până la pensionare. Ea asemnat decoruri şi costume, iar la câteva spectacole doar costumele, la un număr relativ mic de spectacole, dacă raportăm numărul lor la stagiuni, ceea ce înseamnă că, cu oarecari excepţii, ea a semnat cam două spectacole pe stagiune, adică norma impusă de post. E important însă să observăm şi faptul că, în schema teatrului figurau mereu un număr rezonabil de scenografi (Nagy Sándor, Eliza Popescu, Maria Haţeganu, Bíró I.Géza, Vioara Bara, în plus colaboratori de prestigiu nu lipseau – Romulus Peneş, Tody Constantinescu, François Pamfil, Ştefan Hablinski, Paul Bortnovski, Vladimir Popov, Dan Jitianu etc.). Dar, cum nu doar numărul de spectacole e important, ci şi valoarea lucrărilor, remarcăm un fapt incontestabil: spectacolele la care a colaborat cu regizori creativi, cu care s-a întâlnit pe terenul fragil al metaforei scenice, rezultatele au fost remarcabile.
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actor
Data şi locul naşterii: 26.08.1955, Negreşti-Oaş
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1981, la clasa prof.Dem Rădulescu
Şi înainte, şi după terminarea institutului, a jucat pe scena Teatrului din Baia Mare, de unde, în 1989, a venit la Oradea. A jucat patru roluri bune, dovedindu-şi, din plin, calităţile de actor de forţă şi profunzime, şi a plecat spre visul tuturor actorilor: capitala ţării. Ştefan Mareş s-a făcut remarcat rapid printr-o imensă energie, un debordant simţ al umorului, o bucurie a jocului, un spirit ludic dezvoltat...
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actor
Data şi locul naşterii: 20.11.1930, Craiova
Fără studii de specialitate
Jeanot, cum îi spuneau colegii, a fost expresia concretă că „institutul” nu-ţi dă talent, perseverenţă, dăruire totală, putere de muncă – o confirmare a butadei exprimate de Dem Rădulescu Bibanu: „Studenţii ies din institut cum au intrat: cu talent, sau fără talent!” Venit de la Craiova, o dată cu revenirea regizorului Radu Penciulescu, s-a instalat în fruntea tuturor distribuţiilor, luând pe umerii săi greul majorităţii spectacolelor. Exigent cu sine însuşi, şi cu colegii lucra „în draci”, chiar şi la cea mai banală repetiţie, iar în spectacole „îi trăgea” după el, fără a-şi permite cea mai uşoară relaxare. În toate rolurile a fost lăudat de cronicari. „Uluitor era în «Omul care aduce ploaie» (de R.Nash) – un impostor şi un visător: Ion Marinescu. El aduce speranţă şi încredere... Admirabil acest actor...”. În „Cyrano” (de Edmond Rostand), „interpret strălucit” – într-un spectacol inteligent şi plin de idei şi sensuri, pilduitor prin omogenitatea lui” (regia: Valeriu Moisescu).
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă Data şi locul naşterii: 10.05.1976
Studii: Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureş, 1998
Delia Martin a debutat la Teatrul de Stat din Oradea în anul absolvirii Facultăţii de Teatru de la Târgu Mureş. Mignonă, frumoasă, cu un glas plăcut, actriţa a reuşit să joace, într-o singură stagiune, două roluri consistente, cărora le-a făcut faţă cu brio. Într-un tandem fericit cu Mariana Vasile (Domnişoara Cucu), ea a reuşit să creeze în rolul Elevei Zamfirescu un personaj simpatic, subliniind deopotrivă naivitatea, dar şi curiozitatea sâcâitoare a adolescentei. Din păcate spectacolul („Steaua fără nume” de Mihail Sebastian) a fost unul mediocru, cu toate că din distribuţie nu lipseau câţiva actori de frunte ai teatrului.
În „Cameristele” de Jean Genet – şi acesta un spectacol de valoare medie – Delia Martin a construit cu migală, dar nu îndeajuns îndrumată regizoral – rolul dificil al uneia din cele două surori cameriste: Solange. L-a jucat cu emoţie şi credinţă, completând într-un fel inteligent jocul plin de energie al Paulei Chirilă (sora ei, Claire).
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actor
Data şi locul naşterii: 28.10.1936, Sântandrei
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1961, clasa prof.Dina Cocea
Coleg cu Marin Moraru, Gheorghe Dinică şi Ion Abrudan, cu care a venit „acasă” la Oradea, Ion Martin aducea cu sine pe scenă, ACTORUL, OMUL. Parcă „hărăzit” să nu joace roluri de mare întindere (asemenea unui mare actor de roluri episodice de la Teatrul Naţional Bucureşti – Jenică Constantinescu), când intra pe scenă, simţeai că a intrat „cineva”. Vorbea simplu, chiar şi când tăcea, ca un ardelean desăvârşit. Avea o sensibilitate specială şi o căldură aparte. A jucat o sută două roluri în cei douăzeci şi unu de ani, şi mare păcat că a plecat tânăr dintre noi. Dar plăcerile vieţii se plătesc... Fişa lui de creaţie spune mai multe!
(Prezentare de Eugen Ţugulea)
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actor
Data şi locul naşterii: 01.06.1931, Bucureşti
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1954
Cazangiu, înainte de institut, debutul ca actor l-a făcut la Teatrul din Sibiu, de unde, împreună cu Maud Mary au venit la Oradea, în 1959. Actor robust, cu o voce plăcută şi caldă, a jucat roluri importante şi la Sibiu şi la Oradea, remarcându-se prin simplitate şi forţă. Au rămas vii în amintirea orădenilor Petru Rareş din „Luceafărul” lui B.Şt.Delavrancea sau Tache din „Tache, Ianke şi Cadâr” de V.I.Popa, Crişan din „Horia” de Mihail Davidoglu, şi nu numai. În vara lui 1964 s-a transferat la Arad, unde a jucat mai mulţi ani, până când s-a stins, în cabină, pregătindu-se să intre într-un nou spectacol...
(Prezentare de Eugen Ţugulea)
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă
Data şi locul naşterii: 23.07.1908, Bucureşti
Studii: medii
Şi-a început cariera la Teatrul „Cărăbuş” al lui Constantin Tănase, a jucat apoi în comedii şi operete pe mai multe scene din capitală, încă din 1934 (Teatrul „Alb şi Negru”, „Colorado”, „Gioconda”, „Savoy”), iar din 1948 până în 1959 la Teatrul de Stat din Sibiu. Şi acolo, cât şi la Oradea (până la data decesului), a Interpretat o sumedenie de roluri importante, în care şi-a dovedit marele talent, nu doar în piese uşurele, ci şi în partituri de mare forţă dramatică: Văduva Bohn din „Cei din Dangaard” de Martin Andersen Nexö, Elisabeta de Valois în „Maria Stuart” de Friedrich Schiller (Sibiu), Claire Zachanassian în „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, pe care, urmărind-o, te întrebai: de unde poate emana atâta forţă dintr-un trup atât de firav? Numai din marele său talent.
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă
Data şi locul naşterii: 08.05.1917, Bucureşti
Fără studii de specialitate
A început ca dansatoare în teatre de revistă din Bucureşti; a ajuns la Teatrul Naţional Craiova, şi, de aici, împreună cu actorul Ion Marinescu, au venit la Oradea, în anul 1957.
Nu a fost prea mult distribuită (avea o dioptrie foarte pronunţată – 9-10), deşi, când era, nu îşi făcea profesia de râs. După patru stagiuni a plecat de la Oradea, şi, nu după multă vreme, a părăsit ţara, emigrând în Suedia.
(Prezentare de Eugen Ţugulea)
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actriţă
Data şi locul naşterii: 21.06.1975, Iaşi
Studii: Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Teatru, 1998
Actriţă de un talent nativ robust, incontestabil, frumoasă, inteligentă, degajând o energie pozitivă, o spontaneitate care ascunde muncă, pregătire continuă, umor, dar şi o sensibilitate bine condusă, nicicând lăcrămoasă, dulceagă. O prezenţă extrem de tonică şi plăcută.
În „Cameristele”, în rolul Claire, ea a făcut tot ce putea, din punct de vedere interpretativ, într-un spectacol care nu era, cum s-a scris, destul de închegat, viziunea regizorală fiind a unui tânăr insuficient pregătit pentru textul pretenţios al lui Jean Genet. Împreună cu Delia Martin (Solange) au alcătuit totuşi un cuplu nelipsit de interes, completând oarecum fericit tabloul „surorilor complice la crimă” şi aducând un pic de mister într-un spectacol insuficient elaborat.
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Regizor artistic
Data şi locul naşterii: 10.12.1961, Oradea
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, secţie regie teatru
Fiul criticului Dumitru Chirilă şi al actriţei Anca Miere Chirilă.
A lucrat la Cluj, atât la Teatrul Naţional, cât şi ca profesor la Secţia Arta Actorului. Cu Teatrul de Stat Oradea a colaborat (ca angajat temporar), în stagiunea 1991/1992, montând cu succes recunoscut spectacolele „Ivanca” (o premieră absolută), spectacol distins cu Premiul II la ediţia a VIII-a a Săptămânii teatrului scurt de la Oradea (1992). Criticul Alice Georgescu a lăudat spectacolul, în schimb, Victor Parhon a negat faptul că piesa lui Lucian Blaga ar poseda virtuţi teatrale. Mircea Morariu a scris în cronica sa că regizorul „a izbutit zămislirea unor bogate şi plastice imagini teatrale” şi că „disjunge cu folos planul realului de cel al imaginaţiei agreate de fantasme...” Spectacol controversat, dar la care Tudor Chirilă a colaborat foarte bine cu interpreţii, de altfel buni toţi, în spectacol: Ion Mâinea, Oana Mereuţă, Dorin Presecan, Doru Fîrte, Daniel Vulcu, etc.
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Actor
Data şi locul naşterii: 11.02.1978, Iaşi
Studii: Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, 2000, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, secţia Artă Teatrală
Sorin Ciofu a venit la Oradea în anul 2000 şi a stat doi ani. A debutat în mai multe roluri, în spectacolul remarcabil semnat de Ion Sapdaru, „Fantastica şi trista poveste a candidei Eréndira şi a nesăbuitei sale bunici”, dramatizare după nuvela lui G.G.Márquez, în Corul din „Medeea” de Euripide. A fost un Silvio simpatic şi convingător în „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni şi un Curtean în „Ivona, principesa Burgundiei” de Witold Gombrowicz. S-a făcut remarcat în rolul Mathurine din spectacolul „Dom Juan” de Molière, iar în spectacolul „Harap Alb” de Gheorghe Calamanciuc după basmul lui Ion Creangă, a creat un Păsări-Lăţi-Lungilă plin de haz şi de o vioiciune pe care i-au consemnat-o de altfel şi cronicarii. În pofida siluetei elegante, tânărul actor acceptă, chiar râvneşte roluri de compoziţie, interesându-l să creeze ceva „în plus” pe lângă datele fizice cu care a fost înzestrat. Cu fineţe, dar şi cu distanţa necesară, cu umor, el se apropie de un personaj capabil să declanşeze şi chiar să conducă inteligent acţiunea. E cazul lui Thibaut de Charmetant în comedia „Vacanţă la Guadelupa” de Pierre Sauvil şi Eric Assous.
(Prezentare de Eugen Ţugulea)
- Details
- Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă
Regizor artistic
Data şi locul naşterii: Cărpineni, Republica Moldova
Studii: Institutul de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” Chişinău, Republica Moldova, 1983
A venit, ca angajat al Teatrului de Stat Oradea, în anul 1997, şi, vreme de cinci ani a montat câteva spectacole în bună tradiţie românească, dar şi cu vizibile influenţe ale şcolii teatrale ruse: o modernitate conţinută ce decurge din viziunea sa personală, altoită pe o pregătire culturală riguroasă şi o conectare la realitatea teatrului orădean. Cronicarul Mircea Morariu a consemnat modul ezitant – de la sine înţeles – în care s-a apropiat de comedia lui Eduardo de Filippo, cel puţin prima parte a spectacolului fiind destul de plicticoasă. Credem că totuşi spectacolul a fost echilibrat şi că interpreţii au fost îndrumaţi spre un joc cu acoperire sporită în umorul consistent al celebrului dramaturg italian.






















