Română (ro-ro)
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Piesă în două părţi de Nelu Ionescu
Spectacolul de mare succes „Cum s-a făcut de-a rămas Catinca fată bătrână” este construit aparent în jurul temei condiţiei femeii, dar în realitate avem de a face cu o dramă a singurătăţii. Acţiunea piesei urmăreşte, pe parcursul a treizeci de ani, biografia unei femei, produs tipic al mutaţiilor sociale ale vremii. După copilăria la ţară şi studii, Catinca lucrează mai întâi ca asistentă medicală, apoi terminând cursurile unei facultăţi de farmacie, se angajează la farmacia dintr-o comună. Piesa sugerează că aptitudinile şi calităţile acestei fete de ţărani ar fi putut-o duce şi mai departe şi că statornicirea în acel post a fost o opţiune personală. Realizării pe plan profesional i se opune, însă, eşecul din viaţa personală. În acest plan, exeperienţele sunt nefericite, greşelile alternează cu decepţiile şi ghinioanele, ezitările cu refuzurile categorice. În stil direct, gazetăresc, autorul grupează în jurul eroinei mai multe profiluri, de la tipul agresiv şi cinic (Doctorul), la insul lipsit de personalitate (Andu), de la egoistul cu suflet arid (Conferenţiarul) la omul de mare căldură sufletească şi generozitate (Mihai). Accentul cade atât pe suita de eşecuri ale Catincăi, cât şi pe alaiul de figuri cu care se interesectează, fiecare fiind apt de a deveni un studiu de caz. Eroina nu caută absolutul, un ales perfect, dincolo de limitele omenescului. Pur şi simplu, în fiecare situaţie, Catinca refuză compromisul, iar preţul plătit este singurătatea.
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Comedie muzicală în trei părţi de György Méhes
Traducerea: Gelu Păteanu
Textele cântecelor: Al.Covaci
Zi după zi, Valentin, actor realizat, simte că se întoarce acasă ca la o închisoare, sufocat de nimicurile cotidiene. Ana, soția sa, se complace în rolul de martiră a familiei, copleșită de treburile casnice care se adaugă meseriei de farmacistă, aducând-o la epuizare. Gabi și Alice, copiii lor gemeni ajunși la vârsta adolescenței, se află într-o perpetuă dispută. Iată tabloul unei familii care este departe de a funcționa la modul ideal. Cu toate acestea, într-o zi, pe neașteptate, Ana câștigă un concurs al Radiodifuziunii: chipurile, ea a descoperit secretul căsniciei fericite! Din acel moment, Ana este invitată la televiziune și la radio, copleșită de scrisori de la oameni care cer îndrumarea „dnei Mămica” și devine eroină națională, în timp ce în propria ei casă au loc întâmplări ce ar putea pune în pericol întregul echilibru al familiei. Jurnalista Erika pătrunde în familie sub pretextul de a surprinde câteva instantanee din viața marelui actor. Tânără, provocatoare, ea îl atrage pe Valentin într-un joc periculos al seducției, care totuși nu trece neobservat de Mimi, prietena Anei, și de copii.
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Spectacol-coupé
Scrisă în tradiția teatrului absurdului, piesa „Picnic pe câmpul de luptă” este considerată o parabolă împotriva războiului, mecanism monstruos ce angrenează indivizii fără ca aceștia să fie conștienți de misiunea lor sau de forțele și principiile care îi conduc. Pe un câmp de luptă oarecare, domnul și doamna Tépan vin să petreacă o după-amiază de duminică agreabilă la un picnic alături de fiul lor, soldatul Zapo, singur, confuz și înspăimântat. În timp ce ei discută despre evoluția artei războiului (de la lupta cu cai la lupta fără cai), în tranșee își face apariția Zépo, soldat din tabăra adversă, care este făcut prizonier pentru că așa cer uzanțele. Zapo și Zépo au vieți interschimbabile, au aceleași obiceiuri, nutresc aceleași idei și aceleași credințe. Amândoi au fost mobilizați la luptă fără să cunoască mobilul acesteia, guvernați de forțe mai presus de ei, care nu se explică. Războiul, moartea, relațiile interpersonale nu au în ele nimic major, sunt reduse la dimensiuni ridicole. Cei patru găsesc chiar și o soluție pentru a opri războiul, soluție care este pe măsura acestei lipse de semnificații: fiecare trebuie să își convingă camarazii că cealaltă parte nu mai vrea să se războiască. Din nefericire, un atac cu bombe și mitraliere îi ucide pe toți, înainte de a-și fi putut comunica mai departe strălucita idee.
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Comedie în trei acte de Teodor Mazilu
Premieră absolută
„Artă fără morală nu există (…). Numai că arta nu conţine legi de morală şi paragrafe, ci caută să suprindă morala în raport cu mişcarea dramatică a vieţii, supunând-o unui proces de transfigurare, specific acestei admirabile căi de cunoaştere a lumii.” (Teodor Mazilu). S-a spus în repetate rânduri că dramaturgia lui Teodor Mazilu este cea a unui moralist, iar comedia „Mobilă şi durere” nu face excepţie. Sub lupa dramatugului se află două destine negative, ce au în comun aceeaşi trăsătură: prostia. Sile, directorul cooperativei „Avântul mobilei”, parvenit şi mitocan, este mândru că a ajuns să piardă la jocul de cărţi, pentru că „asta li se întâmplă numai boierilor” şi consideră că trecerea de la popa-prostu la pocher este marea realizare a vieţii lui. Gore, josnicul său subaltern, caută să dea dovadă de o disciplină perfectă, prin disciplină înţelegând „totalitatea eforturilor unui subaltern pentru a părea mai prost decât şeful său.”(Dimitrie Bălan, „Familia”, decembrie 1979). Râvna de a acapara caracterizează toate personajele din piesă: fiecare îşi doreşte posturi de conducere, călătorii în străinătate, câini de rasă, tablouri de valoare, dar când vine vorba să dea, imoralitatea şi zgârcenia îi fac total neputincioşi. Toate valorile sunt răsturnate, chiar respectarea legii devine descalificantă. Orice sentiment moral este falsificat într-un întreg proces de alienare, de pierdere a atributelor ce definesc starea de normalitate a fiinţei umane.
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Comedie în patru acte de I.L.Caragiale
Realizare majoră a lui Caragiale, comedia „O scrisoare pierdută” demonstrează, fructificând valenţele hilarului, asemeni schiţei „Telegrame”, că disputa antrenează în fapt nu diferenţe de principii ideologice, ci doar de meschine interese personale; de îndată ce acestea sunt acoperite, conflictul se aplanează.
Intriga surprinde un eveniment în aparenţă minor, dar care e gata să clatine siguranţa tuturor: Zoe Trahanache pierde, din nebăgare de seamă, o scrisoare de amor primită de la prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu. Ajunsă în mâinile lui Nae Caţavencu prin turmentarea alegătorului anonim, scrisoarea devine obiect de şantaj. După ce agită toate spiritele, scrisoarea revine în posesia Cetăţeanului Turmentat, care, fost „împărţitor la poştie“, o restituie „andrisantului“, adică lui Zoe. Criticul Pompiliu Constantinescu apreciază în „Scrieri alese“ că „simetria clasică a intrigii e molierescă“. Există în piesă două scrisori similare: cea a lui Tipătescu către Zoe-cu sens circular şi cea a unui „becher“ de la o persoană importantă-cu sens unic. Scrisoarea devine ea însăşi o prezenţă, un obiect animat, dar şi un simbol al puterii, al imoralităţii ascunse, al conştiinţei neliniştite.
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Poveste muzicală pentru mici şi mari de Lev Ustinov
Traducerea: Elisabeta Pop
Premieră pe ţară
Spectacolul muzical „Inimă de cristal”, adresat deopotrivă copiilor şi părinţilor lor, aduce în scenă o lume feerică, în care personajele sunt împărţite în tabere opuse, apartenenţa lor fiind sugerată chiar de nume: Prinţesa, Regele Bun, Matematicianul, Meşterul, Doctorul şi Balerina vizavi de Regele Cuceritor, Prinţul Răuţel şi Generalul, întruchipări ale forţei, violenţei, răutăţii. Spectacolul demonstrează cum este posibil să înlocuim o inimă rea cu una nouă, de cristal, în care nu încape nicio fărâmă de răutate. Mesajul tonic şi optimist al piesei-poveste este subsumat credinţei autorului, conform căreia „a fi bun înseamnă nu să ceri, ci să dăruieşti, nu să pretinzi, ci să oferi; iar spiritul de jertfă înseamnă să te jertfeşti numai pe tine însuţi.”
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
Comedie de Mircea Bereş, după o idee de Oscar Wilde
Premieră pe ţară
„Fantoma cu bretele” porneşte de la o proză scurtă a lui Oscar Wilde şi păstrează în mare măsură verva, sclipirea şi umorul fin ce caracterizează scrierile celebrului autor englez. „Este vorba în piesă de un castel pe care ultimul descendent al unei ilustre familii aristocratice, lord Augustus Canterville, specilizat în tocat moşteniri, îl vinde unui american îmbogăţit prin comerţul cu bretele, Hiram Otis. Conform contractului, noul proprietar preia castelul cu întregul său inventar, viu sau mort, inclusiv o fantomă despre care există indicii că îşi face de cap prin încăperi îndată ce bate miezul nopţii (ora Greenwich), provocând unele neplăceri locatarilor. Structuri pragmatice, lipsite de prejudecăţi, nici americanul cumpărător şi nici membrii familiei sale nu sunt câtuşi de puţin impresionaţi de existenţa fantomei: domnul Otis îi va propune să facă reclamă bretelelor sale, doamna Otis (…) îi va produce omeneşti tulburări prin apariţia sa nocturnă într-o toaletă sumară, gemenii Washington şi Lincoln (cums e putea altfel?) îi vor juca dezagreabile farse, doar romantica domnişoară Virginia Otis va dovedi compasiune pentru necazurile bietei fantome (…). Comedia relevă în cele din urmă că fantoma nici măcar nu e o fantomă cinstită, ci proprietarul de drept al castelului, obligat de nişte încurcături să trăiască în clandestinitate.” (Dumitru Chirilă, Familia, iunie 1979)
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
Comedie în două părţi de Victorien Sardou şi Emile Moreau
Traducerea: Radu Popescu
Scrisă în 1893, „Madame Sans-Gêne” reînvie epoca Imperiului napoleonian, fiind definită de Jules Lemaître drept „vodevil istoric – sau anecdotic – pitoresc, somptuos şi sclipitor.” În personajul Catherine se combină trăsăturile a două femei a căror existenţă reală l-a amuzat şi inspirat pe dramaturgul francez. Thérèse Figueur, fiică de morar din Pontoise, a devenit vivandieră şi a însoţit armata franceză în bătăliile napoleoniene până în Spania şi Prusia. Pentru felul ei incisiv, dinamic şi guraliv, Thérèse a fost poreclită „Sans-Gêne”. Cea de-a doua figură istorică ce stă la baza piesei este Catherine Hubscher, spălătoreasă din Paris căsătorită cu Joseph Lefèvbre – viitorul mareşal al Imperiului şi duce de Dantzig. Inteligentă, ageră, ea amuza Curtea cu felul ei pitoresc şi franc de a vorbi, care îi trăda mereu originile modeste. Amândouă întruchipează rezistenţa la ipocrizia înaltei societăţi, având de partea lor bunul-simţ, sinceritatea, generozitatea şi onestitatea.
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
Piesă în cinci tablouri de Mircea Bradu
Premieră pe ţară
„Mi-e mai scump dreptul naţiunii mele decât viaţa mea” a fost crezul militantului român Vasile Lucaciu, a cărui figură proeminentă stă în centrul piesei de inspiraţie istorică „Inima”. Piesa urmăreşte câteva momente-cheie din viaţa acestuia, dinaintea redactării Memorandumului din 1892 şi până la alegerea sa ca deputat în Parlament, în 1907. Preot şi profesor transilvănean, doctor în filozofie la Roma, având relaţii cu Europa şi America prin Liga Culturală şi Politică al cărei preşedinte a fost o vreme, Vasile Lucaciu s-a afirmat pregnant ca om de cultură, pedagog, orator şi publicist, militând pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. Latinitatea şi continuitatea poporului român l-au preocupat mereu, nu numai prin caracterul lor istoric, ci şi prin impactul politic.
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
de Tennessee Williams
Traducerea: Radu Nichita
Într-o cameră goală, un Bărbat și o Femeie, anonimi, sunt legați unul de celălalt prin durere și disperare. Amândoi au ajuns la limita de jos a existenței și a rezistenței, dincolo de care nu mai așteaptă nimic. Ea a băut doar apă de trei zile, iar El repetă obsesiv cum s-a trezit într-o cadă plină de cuburi de gheață, fără să știe cum și de ce a ajuns acolo sau ce s-a petrecut înainte. Este o singurătate în doi, în care solilocviile fiecăruia răsună în gol, fără a reuși să devină dialog. Monologurile generoase explorează într-un limbaj poetic și simbolic teme precum dragostea, moartea, decăderea omului sau dificultatea comunicării.
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
de Euripide
Traducerea: Vasile Covaci
Premieră pe ţară. Cu titlul Regele trac spectacol a fost transmis pe postul televiziunii naţionale.
Preluându-şi subiectul din Cântul X al „Iliadei”, tragedia „Rhesos” se concentrează asupra figurii regelui trac care a fost, după unii cercetători, un discipol al lui Zamolxe. Piesa redă evenimentele care au culminat cu uciderea mişelească a eroului venit în ajutorul troienilor.Piesa începe în ambianţa de incertitudine şi temeri pentru soarta cetăţii Troia. Momentul cel mai luminos este reprezentat de apariţia regelui trac, în car cu aur şi argint, care le redă troienilor încrederea în izbândă. Expediţia tracilor nu este o simplă aventură războinică, ci are raţiuni şi determinări istorice clare. Rhesos soseşte la Hector nu pentru a împărţi prada de război, ci pentru a intra neîntârziat în luptă. Nu apucă să o facă deoarece duşanii pătrund în tabără, îi descoperă cortul şi îl ucid în somn. După cum remarcă Ioan Lazăr în „Scânteia” din 14 martie 1979, „întreaga acţiune e gândită spre a impune personalitatea regelui trac. Iată că avem nu un simplu spectacol, ci un act de restituţie bibliografică.” Autoritatea şi prestigiul eroului titular sunt puse în slubja celor ce vor pacea şi liniştea; demnitatea se conjugă cu omenia personajului, cu spiritul său de dreptate şi nu în ultimul rând cu încrederea în valorile prieteniei pentru care îşi dă chiar viaţa.
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
Comedie de Dimitris Psatas
Traducerea: Corneliu Şerban şi Lambros Zogas
Premieră pe ţară
Inspirată din realităţile lumii contemporane, comedia „Micii farisei” a dramaturgului grec Dimitris Psatos aşează sub lupă indivizii certaţi cu morala şi demască ipocrizia, falsitatea, setea de îmbogăţire. În „Familia” nr. 12 din decembrie 1978, Dumitru Chirilă face următoarea prezentare succintă a intrigii: „Un domn respectabil, cu nevastă serioasă şi fată de măritat îşi dă un rendez-vous cu o nu mai puţin respectabilă dar mult mai tânără vecină, într-un apartament considerat de dânşii discret, ferit de ochii şi urechile lumii. În calea fericirii extraconjugale a celor doi vecini lor apare inoportun un tânăr cam tăntălău, un „încurcă-lume”. În actul următor, complicaţiile se vor amplifica, pentru că tânărul se dovedeşte a fi – nici mai mult nici mai puţin – chiar aşteptatul pretendent la mâna fiicei respectabilului domn şi cum la întâlnirea anterioară cuplul ilegal îşi declinase o falsă identitate, nu va fi deloc uşor să facă faţă perplexităţii şi curiozităţii partenerilor legali, în momentul în care aceştia simt că „e ceva”. (…) Totul într-o avalanşă de încurcături, de situaţii hazlii şi poante bine plasate, inclusiv într-un final în care eroul, crezându-se într-o situaţie limită face nişte mărturisiri necontrolate.” Astfel ia sfârşit parada „cinstei” şi a „corectitudinii”.
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
de Luigi Pirandello
Traducerea: R.A.Locusteanu
Alexandru Colpacci, regizorul memorabilei piese care a constituit momentul de vârf al stagiunii 1978-1979, a definit spectacolul „Astă-seară se improvizează” ca o formă de „confesiune colectivă”. Într-adevăr, spectacolul le permite actorilor să arate pe scenă propria profesiune, printr-un joc halucinant în care teatrul este analizat în intimitatea sa. Chiar de la intrarea în sală, publicul descoperă actorii în faţa cortinei în timp ce se coafează, se machiază, într-un cuvânt – făcând tot ceea ce de obicei se întâmplă departe de ochii lumii. Astfel, prima parte a spectacolului introduce publicul în laboratorul de creaţie teatrală, îl face coautor la o întreagă serie de experimente. Spectacolul, departe de a fi produsul finit cu care suntem obişnuiţi, dar şi actorii şi regizorul, îşi tatonează încă drumul. Sunt încercate modalităţi ale teatrului psihologic, ale teatrului popular, ale spectacolului de circ, ale pantomimei, ale teatrului oniric, ale teatrului absurd. Tensiunile dintre actori şi regizorul Hinkfuss nasc întrebări precum: cine este autorul spectacolului? Ce primează în construcţia actoricească? Textul sau indicaţiile regizorale? Până unde şi cum trebuie să se producă fuziunea actorului cu personajul?
- Details
- Category: Stagiunea 1978-1979
de Molière
Traducerea: Aurel Baranga
Spectacol realizat împreună cu Televiziunea Română
Adesea numită „farsă”, piesa „Vicleniile lui Scapin” este poate cea mai veselă comedie a lui Molière, de inspiraţie populară. Derivat din arhetipul commediei dell’arte italiene, Scapin – energic, descurcăreţ, optimist, superior stăpânilor săi – a devenit un tip ce va fi regăsit în toată literatura dramatică de după Molière, de la Regnard la Marivaux şi Beaumarchais. Intriga piesei poartă o amprentă clasică. În absenţa taţilor, Octave s-a căsătorit în secret cu Hyacinte şi Leandre s-a îndrăgostit de Zerbinette. Însă taţii revin din călătorie cu planuri de căsătorie pentru fiii lor. Scapin, valetul lui Leandre, le sare în ajutor celor două tinere cupluri, aplicând o stratagemă ingenioasă, cu înşelătorii şi deghizări, demonstrând că pentru el nimic nu este imposibil. În cele din urmă, agerimea şi inventivitatea valetului triumfă, astfel încât la petrecerea care pune punct aventurilor, Scapin ocupă nici mai mult nici mai puţin decât capul mesei…
- Details
- Category: Stagiunea 1977-1978
Spectacol café-théatre
Mari procese politice
Spectacol-document, „Și totuși…” s-a constituit ca un colaj de depoziții din celebre procese politice. Spectacolul a fost inclus în seria café-théâtre-ului orădean și a participat la cea de-a V-a ediție a Galei recitalurilor dramatice de la Bacău (11-15 mai 1978).
Scenariul, regia artistică şi interpretarea: Radu Vaida
Data premierei: 6 iunie 1978
- Details
- Category: Stagiunea 1977-1978
Comedie în două părţi de Adolf de Herz
Adaptarea scenică: Emanoil Enghel
Comedie uşoară, cu tentă bulevardieră, „Încurcă-lume” are în centru eforturile depuse de un soţ abil în profesie, dar mai puţin abil în viaţa conjugală, de a salva o situaţie dificilă, în care a intrat de bună-voie, fără a bănui posibilele urmări. Întârziind în oraş, cu prietenii, întâlnind şi o fată frumoasă, Emil Strâmbuleanu caută o minciună veridică pentru a-şi linişti soţia îngrijorată. Pretextul găsit îl implică pe „prietenul X, fostul coleg de bancă.” Surpriză! În cinci minute, colegul apare cu adevărat, spre stupoarea soţului şi spre bucuria soţiei. Odată apărut, însă, el începe să încurce lumea…
- Details
- Category: Stagiunea 1977-1978
Comedie de Ion Băieşu
Premieră absolută
Sub aparenţa unei comedii care desfată, piesa „Alibi” a lui Ion Băieşu analizează structura unor fenomene sociale, oferind totodată un remediu problemelor descrise cu ochi critic. Punctul de plecare este povestea unui fals accident de circulaţie, episod care, după mărturisirea autorului, este inspirat dintr-un fapt real. Centrul de interes al piesei rezidă însă în creionarea lui Gripcă, şeful sectorului cadre şi personal, personaj aproape sinistru, capabil să înlăture pe căi artificiale oamenii angajaţi pe drumul firesc al carierei profesionale. El îşi etalează fără scrupule arsenalul de care dispune, de la mitocănie la şantajul cu divulgarea secretelor intime, iar apropierea de realităţi cunoscute dă naştere unei tensiuni aparte în piesă. Personajul Bebe este, la rândul său, o figură excentrică, un cascador miraculos, un globe-trotter care doreşte să înconjoare pe jos pământul. Prin iubirea cu studenta Gabi şi prin invitaţiile de a redescoperi iarba cu rouă şi serile cu greieri, Bebe devine mesagerul întoarcerii spre umanitate, iar aceasta este, poate, o parte din remediul căutat şi imaginat de dramaturg.
- Details
- Category: Stagiunea 1977-1978
Primul text de teatru în limba română atribuit lui Samuil Vulcan în premieră absolută la Oradea
„Uciderea lui Grigorie Vodă în Moldova expusă tragic” este prima piesă originală românească ce se cunoaşte, păstrată în întregime şi în bune condiţii. Scrisă între 1778-1780, piesa a fost descoperită de istoricul Nicolae Densuşianu la Oradea într-un preţios fond de manuscrise provenind de la cărturarul Samuil Vulcan. Punerea în scenă a piesei la Teatrul de Stat din Oradea a fost un act de cultură călduros primit de presă şi de intelectualii vremii:
„Un gest cu adevărat reparator, de restituire către scenă, pentru spectatorul de teatru, a unui text care, cum se poate constata la o atentă urmărire a lui, are valoroase şi semnificative implicaţii, chiar şi anumite valenţe artistice, gândindu-ne că ne găsim în faţa unei opere de pionierat în teatrul şi în dramaturgia noastră.” (Lucian Drimba).
- Details
- Category: Stagiunea 1977-1978
Comedie în două părţi de Leonard Gershe
Traducerea: Elisabeta Pop, Teodor Crişan, Otto Szombati Gille
Premieră pe ţară
Piesă duioasă, emoţionantă, „Fluturii sunt liberi” a fost una dintre cele mai de succes reprezentaţii de pe Broadway, bucurându-se şi de o transpunere cinemtografică pe măsura acestui succes. Născut orb, Don a trăit toată viaţa alături de mama sa, aproape tiranică în afecţiunea ei. Aflat la prima tinereţe şi în plină expansiune a mişcării flower-power, Don decide să se rupă de sub tutela mamei, în căutarea libertăţii şi a identităţii proprii. În scurt timp, el cunoaşte un alt înţeles al iubirii decât cel matern, prin Jill, actriţă aflată la început de carieră şi trecută deja printr-un divorţ. Femeie-copil, iresponsabilă, jucăuşă, Jill îl fascinează pe Don prin exuberanţa ei, după cum şi Don o cucereşte pe Jill prin cultura lui şi prin stilul de viaţă care îl face diferit de toţi iubiţii ei de până atunci. Dincolo de melodramă şi sentimentalism, spectacolul surprinde ipostaze care rămân în esenţa lor aceleaşi în pofida trecerii timpului, tinerii adulţi fiind răscoliţi de aceleaşi mici drame, situaţii echivoce şi incertitudini.
- Details
- Category: Stagiunea 1977-1978
Comedie în două părţi de George Ciprian
„Omul se joacă în copilărie pentru a se amuza şi a se relaxa, mai prejos de nivelul vieţii serioase. El se poate juca şi deasupra acelui nivel: poate juca jocuri ale frumuseţii şi ale sfinţeniei.” (Johan Huizinga). Reuniţi după câţiva ani de rătăcire prin lume, Macferlan, Ciriviriş, Bălălău şi Pentagon fondează ad-hoc asociaţia „Capul de Răţoi”. Cei patru cavaleri ai libertăţii încep un joc tineresc, având ca scop eliberarea de convenţii, de principiile inutile impuse de autorităţi şi de societate: opresc trecătorii pentru a angaja dialoguri fără noimă, salută prin genuflexiuni, etc. Ei se refugiază în Pomul Veseliei, care devine sediul asociaţiei, locul în care prietenii trăiesc într-un ritm şi după norme de ei stabilite, savurând micile bucurii ale vieţii. Deasupra măruntelor şi meschinelor griji ale lumii de jos, cei patru îşi construiesc un univers al lor, în care răul nu pătrunde, în care oamenii se salută, se respectă, visează. Ridicoli uneori în lupta lor cu convenţionalul, asemenea lui Don Quijote, ei îşi asumă rolurile până la suprapunere. De aceea, starea lor de spirit din timpul jocului „de-a lumea mai bună” are o tonalitate solemnă. Hotărâţi să schimbe ceva, ei trezesc resorturi nebănuite în semenii lor: îl conving pe Rosenzveig să îşi schimbe numele, pe soţul ursuz să îşi mângâie soţia şi copiii, o învaţă pe Efimiţa ce înseamnă prietenia adevărată, devenind astfel mesagerii speranţei.
