Română (ro-ro)
- Details
- Category: Stagiunea 1982-1983
Comedie în trei acte de Tudor Muşatescu
Acţiunea piesei „Titanic vals” se petrece într-un oraş de provincie unde Spirache, funcţionar la prefectură, duce un trai modest alături de familia sa, alcătuită din soţie (Dacia), doi fii (Traian şi Decebal), două fiice (Miza şi Gena, provenită dintr-o căsătorie anterioară) şi soacra (Chiriachiţa). Unica speranţă de îmbogăţire a familiei e reprezentată de moartea unchiului Tache, fratele lui Spirache. După cum observă Laura Pavel, titlul metaforic face referire la răsturnarea de situație care declanșează „valsul” tribulațiilor familiale, amoroase și politice ale piesei: naufragiul vaporului Tracia (versiune autohtonă parodică a Titanicului), în care moare unchiul Tache. Ca urmare a moștenirii, familia se înalţă pe scara socială, parvine, adoptă tabieturi de aristocraţi, iar femeile aspiră la un post de deputat pentru Spirache, fiind gata chiar să cumpere pe ascuns această funcţie. O clauză testamentară descoperită tardiv menţionează că averea lui Tache nu a fost direcţionată corect, ci că trebuia acordată primului moştenitor, adică copilului nou-născut al Mizei, preluat de Gena, pentru a salva onoarea surorii ei. Finalul piesei prezintă, în oglindă, poveștile de iubire ale celor două fete: Miza se va căsători cu Locotenentul Stamate, iar Gena cu Petru Dinu. De asemenea, se relevă că Spirache ştiuse din primul moment despre iubirile fetelor lui şi că aranjase lucrurile în felul cel mai fericit posibil (inclusiv introducând o clauză falsă în testament). Astfel, personajul aparent cel mai şters şi mai asuprit de familie se dovedeşte a fi cel mai influent, iar piesa se încheie în cel mai desăvârşit happy-end, cu o fotografie a de-acum fericitei familii.
- Details
- Category: Stagiunea 1982-1983
de Harold Pinter
Traducerea: Horia Hulban
Premieră pe ţară
„Aniversarea”, piesă devenită clasică în dramaturgia universală, a fost încadrată pe Martin Eslin în categoria teatrului absurdului. Acţiunea piesei este situată într-o pensiune claustrofobică, murdară, sufocantă, aşezată într-un oraş englezesc de pe malul mării, nu departe de Londra. Pensiunea este proprietatea unui cuplu în jurul vârstei de şaizeci de ani, Meg şi Petey, al cărora singur client este Stanley. Figură apatică, ternă, Stanley îşi asumă identitatea unui fost pianist şi se retrage la pensiune ca într-un refugiu. Meg îl îngijeşte pe Stanley cu o afecţiune maternă, aflată la graniţa incestului. Ameninţarea resimţită încă de la începutul piesei se materializează odată cu apariţia celor doi străini, Goldberg şi McCann, sosiţi, chipurile, pentru aniversarea lui Stanley. Deşi acesta neagă că ar fi ziua lui, la insistenţele lui Meg se organizează o petrecere care se transformă treptat într-un coşmar. Stanley este hărţuit cu acuzaţii şi nenumărate întrebări agresive despre o organizaţie pe care ar fi trădat-o, dar şi întrebări filosofice („De ce a trecut puiul strada?”) sau retoric-absurde. După un joc halucinant de-a baba-oarba, cei doi îl duc cu forţa pe Stanley spre un anume Monty, metaforă, poate, a alunecării omului spre moarte.
- Details
- Category: Stagiunea 1982-1983
Spectacol muzical de Silvia Kerim, după Pamela Travers
Spectacolul muzical orădean a cuprins o serie de episoade ale bine-cunoscutei povești ce o are în centru pe excentrica Mary Poppins. Cea care va deveni doica familiei Banks sosește în casa acestora purtată de Vântul de Miazăzi, pe care îl preferă Expresului Londra Glasgow. Cei doi copii, Jane și Michael își dau seama curând că noua lor doică, deși severă, are atribute magice care o fac extraordinară. Împreună, ei trec prin diferite aventuri, de la servirea ceaiului pe tavan, discuții cu păsări și animale, la o călătorie în jurul lumii cu busola. Prezența lui Mary Poppins schimbă viața familiei de pe Aleea Cireșilor. Ea aduce ordine în casă, fericire părinților și multă aventură și experiență copiilor. Când consideră că aceștia au învățat suficiente lecții, că misiunea ei a fost îndeplinită cu succes, Mary Poppins pleacă, nu înainte de a promite că va reveni oricând va fi nevoie de ea.
- Details
- Category: Stagiunea 1982-1983
Dramă în cinci acte de Friedrich Schiller
Traducerea: Mihai Izbeşescu şi Mariana Crainic
Piesa „Intrigă şi iubire” reprezintă un reper în dramaturgia occidentală datorită faptului că autorul abandonează structura tradiţională (a tragediei neoclasice) în favoarea unui portret social şi politic al epocii sale. Piesa lui Schiller, intitulată iniţial „Luise Millerin”, este punctul de pornire al operei în 3 acte „Luisa Miller” de Giuseppe Verdi. Născută din observaţia directă a realităţii, a problemelor actualităţii, „Intrigă şi iubire” are un pronunţat caracter realist şi este încărcată de energie revoluţionară, dobândind chiar o tentă politică. Abuzurile şi decăderea din întreaga Germanie a epocii îşi găsesc întruchiparea în principatul lui Karl Eugen. În acest spaţiu înfloreşte o poveste de iubire nepermisă de legile nescrise ale aparteneţei la clasele sociale, între Luise (fiica unui burghez modest) şi maiorul Ferdinand (fiul Prezidentului de la Curte). Ferdinand, deşi decis să treacă peste opreliştile diferenţei de clasă pentru a-şi împlini iubirea pe care o consideră dreptul natural al omului, are totuşi un sentiment de vină pentru că a încălcat barierele sociale. Luise, demnă şi hotărâtă, este gata să renunţe „la o legătură care ar tulbura relaţiile sociale şi ar zdruncina legile obişnuite ale unei orânduiri eterne.” Dragostei lor lor i se opune intriga urzită de Wurm, Von Walter şi Von Kalb, membri ai nobilimii de la curte. Imposibila iubire dintre Luise şi Ferdinand nu se poate împlini decât în moarte.
- Details
- Category: Stagiunea 1982-1983
Piesă în trei părţi, opt tablouri şi un epilog de G.M.Zamfirescu
Premieră absolută
Premiera spectacolului „Schimbarea la faţă” a avut loc la Oradea în cadrul manifestării culturale „Monografia scenică: G.M. Zamfirescu”, menită să aducă o lumină nouă asupra unei prezenţe active în viaţa teatrală interbelică din România. Alături de reprezentaţia orădeană, manifestarea a inclus spectacolul „Idolul şi Ion Anapaoda” (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”) şi un colocviu la care au participat reputaţi critici, istorici şi oameni de teatru. Îndurerat de sinuciderea părintelui său, recunoscut pentru cinstea lui exemplară, Pamfil se ridică împotriva politicienilor corupţi, hoţi, escroci, capabili de orice pentru a-şi apăra câştigurile şi funcţiile. Pentru a-i demasca, Pamfil se insinuează în rândurile lor, imitându-i la perfecţie în stil şi mijloace. În momentul în care are suficiente informaţii despre toţi, Pamfil îi poate anihila, chiar cu propriile lor metode – şantajul, înşelătoria. Poate însă un singur om – fie el puternic şi cinstit ca Pamfil – să răstoarne o întreagă orânduire? Demersul lui Pamfil porneşte atât din dorinţa de a-şi răzbuna părintele mort, cât şi din convingere politică, din crezul că o revoluţie e posibilă şi necesară. El încearcă să spargă starea de pasivitate şi pesimism acţionând, luptând pentru un ideal de mai bine, pentru o „schimbare la faţă”.
- Details
- Category: Stagiunea 1981-1982
Teatru de poezie – Spectacol Alexandru Andriţoiu
Selecţia versurilor: Elisabeta Pop
Iniţiat de Cristina Şchiopu şi plasat sub genericul „Teatru de poezie”, recitalul „Câteva plecări prin timp” a realizat o incursiune prin opera poetului bihorean Alexandru Andriţoiu, grupând poeziile cele mai frumoase şi mai reprezentative din volumele publicate până la acea dată. Recitatul a pus în valoare varietatea tematică, vigoarea, fluenţa şi muzicalitatea versurilor, având drept scop orientarea publicului spre o cunoaştere mai adevărată şi mai profundă a traseului liric parcurs de Alexandru Andriţoiu.
Interpreţi: Cristina Şchiopu, Alla Tăutu, Anca Miere Chirilă, Ion Abrudan, Eugen Ţugulea, Eugen Harizomenov
Regia artistică şi cadru scenografic: Cristina Şchiopu
Muzica: Florian Chelu şi Erasmus Minchevici
Data premierei: 14 iunie 1982
- Details
- Category: Stagiunea 1981-1982
CALUL ÎN SENAT
Vodevil într-un act din istoria Romei
Traducerea: Mircea Ciobanu
În cele două piese scurte care formează spectacolul-coupé „Calul în Senat. Frumoasele sabine”, scriitorul rus Leonid Andreev a preluat teme sau momente din istoria antică, prelucrându-le dramatic şi conferindu-le noi conotaţii. Episodul istoric al răpirii sabinelor pentru a popula proaspăt întemeiata cetate a Romei devine un bun pretext pentru referiri ironice şi aprecieri satirice la adresa firii umane în general. Vodevilul „Calul în Senat” porneşte de la istoria relatată de Suetonius în „Vieţile celor 12 Cezari”, potrivit căreia excentricul împărat roman Caligula îşi trata calul Incitatus cu onoruri cel puţin ciudate: „Îi făcuse grajd de marmură, iesle din ivoriu, harnaşament de purpură, colier din pietre preţioase, servitori şi mobilier de lux.” Culmea acestui comportament – de a conferi animalului rangul de Senator, transformă piesa lui Andreev în pamflet politic, demascând atitudinea linguşitoare şi slugarnică faţă de cei puternici.
- Details
- Category: Stagiunea 1981-1982
Comedie în două părţi de Eugène Labiche
Traducerea: V.Timuş
„Pălăria florentină” combină elemente din cele două genuri extrem de răspândite ale teatrului francez din secolul al XIX-lea – vodevilul şi „la pièce bien-faite” – creând o intrigă alertă şi fantezistă, întreţesută cu numeroase secrete şi confuzii ce întreţin buna-dispoziţie a spectatorului.
- Details
- Category: Stagiunea 1981-1982
Spectacol în două părţi de Marin Sorescu
Premieră absolută
„Oamenii se pot desface… aşa, ca un evantai, pricepi? În fiecare dintre noi sunt mai multe individualităţi distincte”. Aceasta este una dintre posibilele chei de lectură ale eseului dramatic „Casa evantai” de Marin Sorescu, parabolă a omului comun, a individului mediocru, conformist, incapabil de realizări intelectuale şi de relaţii umane majore. Din universul închis, în care zilele se scurg identice, terne, fără perspectiva viitorului, se poate evada numai prin călătorii imaginare, condiţie a supravieţuirii: „Dacă nu m-aş putea dedubla, n-aş putea trăi”, spune Vlad, personajul principal al piesei. El încearcă să se definească în toate planurile vieţii – moral, material, spiritual, politic – („mă caut pe mine însumi”) şi e „năpădit de alter-egouri ca peştera de ecouri”. Alter-egourile lui (Vlad I, Vlad II, Vlad III, Vlad IV) sunt, de fapt, acelaşi personaj, în ipostaze mai mult sau mai puţin veridice. Vlad nu se mulţumeşte să se dedubleze pe sine, ci îşi scindează şi soţia – Tinca I, II, III, Anca, în posturi din ce în ce mai tinere. Aşadar, după cum remarcă Radu Enescu în „România literară”, piesa abordează străvechea problemă filosofică a lui Unu şi Multiplu, pronunţându-se categoric în favoarea celui din urmă. Totuşi, personajul se poate multiplica, dar nu se poate autodepăşi, nici măcar pe terenul imaginarului.
- Details
- Category: Stagiunea 1981-1982
Comedie poliţistă de Robert Thomas
Traducerea: Dina Cocea
„Joc dublu” apelează la formula divertismentului poliţist, iar autorul încadrează piesa în genul teatrului de bulevard. Totul pare greu de crezut în spectacol, dar mesajul dramaturgului pare a fi că însuşi adevărul seamănă adesea cu o minciună.
O elveţiancă bogată înţelege rapid că bărbatul fermecător cu care s-a căsătorit este în realitate o fiinţă lacomă, brutală, mincinoasă. Descoperind un secret de familie, ea pune la cale, cu ajutorul cameristei, o stratagemă pe care o consideră logică şi imbatabilă. Va reuşi oare să se elibereze sau planul ei va fi descoperit?
- Details
- Category: Stagiunea 1981-1982
Comedie de Ion Lucian şi Virgil Puicea
Destinat publicului tânăr al teatrului, spectacolul «Snoave cu măşti» a grupat o suită de tablouri comice, între care au fost intercalate numeroase momente de dansuri, cântece şi pantomimă, având toate ca punct de plecare elemente folclorice şi populare. Inspirat din jocul laic cu măşti ce are o vechime considerabilă în spaţiul românesc, spectacolul a avut ca personaj principal un erou cu o biografie populară fabuloasă – Păcală – cunoscut pentru umorul şi agerimea sa, ascunse sub aparenţa naivităţii şi a simplităţii. Au fost imaginate noi isprăvi ale lui Păcală, între care au fost intercalate scene din ritualurile de naştere, nuntă şi înmormântare, precum şi alte elemente de atmosferă. Întreg spectacolul a fost creat şi perceput ca o joacă, în care schimbul de măşti şi de identităţi e acceptat ca lucru firesc şi în care veselia este pe primul loc.
- Details
- Category: Stagiunea 1980-1981
Comedie de Mihail Bulgakov
Traducerea: Aneta Dobre şi Galina Cernicova
Punctul de început al comediei „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria” este plasat în Moscova anilor 1930, context în care inginerul Timofeev inventează o rudimentară maşină a timpului, prin care îl trimite cu patru secole în trecut pe administratorul de bloc Ivan Vasilievici Bunşa. În locul său apare fiorosul şi legendarul ţar Ivan cel Groaznic. Astfel, bulversarea este totală: Bunşa se pomeneşte tot la Moscova, dar la curtea lui Ivan, în vreme ce acesta este transportat în viitor şi trebuie să înţeleagă şi să se poarte conform cu avatarurile lumii moderne. Bunşa se substituie ţarului, prilej cu care se dezvăluie adevărata sa fire tiranică; Ivan cel Groaznic, luat drept un actor plin de talent, încearcă să pună în ordine încurcăturile sentimentale ale inginerului Timofeev. Scenele comediei alternează rapid între epoci, efectul fiind aproape cinematografic. Încurcăturile şi qui-pro-quo-urile se ţin lanţ, iar comicul este accentuat de elementele moderne ale limbajului contemporan peste care se suprapun arhaisme folosite cu patru secole în urmă.
- Details
- Category: Stagiunea 1980-1981
Piesă în patru părţi de Jozef Hen
Traducerea: Eva Colpacci
Premieră pe ţară
Piesă cu intrigă poliţistă, „Ostatecul Z” porneşte de la tema mereu actuală a terorismului concretizat prin violenţă, răpiri şi atentate. Încărcătura psihologică a piesei se naşte atât din tensiunea dintre victimă şi răufăcători, cât şi de conflictele apărute în grupul de cinci răpitori. Victima răpirii, Herbert, este un personaj modest, plin de ticuri maladive. Cei cinci agresori compun o galerie de personaje diverse, în care pornirile spre jaf şi violenţă sunt atenuate pe neaşteptate de înclinaţii spre omenie şi compasiune: doctorul Carlo (şeful grupului), Otto – meschin şi feroce, groparul Pietro, tânărul Paul şi Ilza – femeie dură, degradată. Mesajul piesei este că, în pofida alienării fiinţei sub influenţa complexelor sau a obsesiilor generate de mediul social, rămân posibile salvarea, umanismul şi normalitatea.
- Details
- Category: Stagiunea 1980-1981
Piesă în două părţi de Paul Everac
Titlul piesei face referire la „Cartea lui Iov” din Biblie, ce înfăţişează întâmplări pilduitoare din viaţa înţeleptului Iov, pe care Dumnezeu îl pune la încercare, permiţându-i lui Satan să îi scoată în cale tot felul de piedici, dureri şi catastrofe. Iov trece cu bine peste toate încercările, ajutat de răbdare şi de o credinţă imensă în Dumnezeu. Lipsită de acţiune dramatică efectivă, piesa „Cartea lui Ioviţă” este alcătuită dintr-o serie de dialoguri unitare ca temă, dar variate din punctul de vedere al tipologiilor implicate. Inginerul Ioviţă este stăpânit de un ideal greu de înţeles pentru cei din jur: credinţa în socialism. Soţia, prietenii şi colegii încearcă să îl determine să îşi deschidă ochii spre realitate, să constate că faptele din jur nu sunt deloc aşa cum au fost profeţite. Scenă de scenă, Ioviţă se confruntă cu adevăruri de viaţă foarte concrete, care par să-l doboare prin argumentul material sau spiritual imediat. Deşi distanţa dintre doctrină şi realitate este destul de mare, totuşi, convingerile sale rămân nezdruncinate. „Inginerul Ioviţă socoteşte că trebuie să înfrângă inerţii, să dărâme conformismele şi rutina. A descoperi
- Details
- Category: Stagiunea 1980-1981
Piesă în patru părţi de Maxim Gorki
Traducerea: Emma Beniuc
Spectacol omagial la sărbătorirea a 25 de ani de teatru ai actorului Jean Săndulescu
„În piesa «Bătrânul» m-am străduit să arăt cât de respingător este omul cufundat în propriile sale necazuri; el a început să creadă că are dreptul să-i chinuiască pe alţii pentru faptul că, la rândul său, a fost, pe drept sau pe nedrept, chinuit.” (Maxim Gorki) Piesa are în centru doi ocnaşi care se raportează în mod diferit la suferinţa la care au fost condamnaţi pentru o vină reală sau imaginară. Mastakov crede că suferinţa este o necesitate morală de tip eroic; pentru el, chinurile aduc purificarea. De aceea, el se află într-o dilemă psihologică: să aleagă viaţa liberă – ce presupune fuga şi apoi teama permanentă de pedeapsă, sau să îşi accepte vina, să şi-o însuşească, dobândind astfel purificarea sufletească şi liniştea? El optează pentru evadare, îşi reconstruieşte viaţa sub o identitate falsă şi încearcă să îşi răscumpere liniştea sufletească prin muncă şi bunătate.
- Details
- Category: Stagiunea 1980-1981
Piesă în două părţi de Ecaterina Oproiu
Piesă cu caracter polemic, „Interviul” îşi extrage substanţa dintr-o temă pe care autoarea Ecaterina Oproiu a tratat-o şi în volumul de reportaje „3 x 8 plus infinitul”: condiţia femeii în societatea contemporană. Pretextul dramatic este o emisiune festivă de 8 martie, ce se pregăteşte pe platourile televiziunii, transformându-se într-un adevărat duel existenţial între Reporter şi Reporteră. Inteligenţi, ageri, pasionaţi de profesia lor, patimaşi, cei doi ajung până în pragul unei drame a separării cauzate de diferenţele de principii. Egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul, consfinţită prin lege, nu se manifestă în toate circumstanţele vieţii. Care sunt, în continuare, atributele feminităţii?
O piesă plină de vervă ce pledează pentru considerarea femeii ca Om înainte de toate.
- Details
- Category: Stagiunea 1980-1981
de Dumitru Solomon
Piesa „Diogene câinele” împreună cu „Platon” şi “Socrate”, alcătuiesc o trilogie ce face parte dintr-o serie intitulată de autor „Măşti contemporane”, prin care urmărea transpunerea dramatică a unor simboluri, semne şi idei ale existenţei morale. O piesă precum „Diogene câinele” se îndepărtează de ideea de „biografie filosofică”, „viaţă sentimentală” sau „destin exemplar” şi devine o metaforă a omului universal şi contemporan, frământat de dilemele perene ale existenţei. După cum remarcă Valeriu Râpeanu în caietul-program al spectacolului, piesa poate fi asociată teatrului de idei, în descendenţa lui Camil Petrescu. Ca şi în teatrul acestuia, în centru stă intelectualul în relaţia sa cu formele instituţionalizate ale puterii; confruntarea în momentele de maxim tragism se dă în câmpul ideilor. În piesa lui Dumitru Solomon, ideea – în acest caz ideea de libertate – capătă o existenţă şi o funcţie concretă. Considerat printre întemeietorii şcolii filosofice cinice, Diogene a trăit într-o Atenă ce nu mai păstra decât amintirea faimoaselor sale principii democratice. Afişându-şi fără rezerve adversitatea faţă de conducători (e câinele ce muşcă mâna ostentativ milostivă care îi întinde osul indispensabil traiului), Diogene îşi
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Spectacol de studio
Scenariul: Mircea Constantinescu, pe texte de: Eschil, William Shakespeare, Mihai Eminescu, Ben Jonson, I.L.Caragiale, Goethe, Bertolt Brecht, Jean-Paul Sartre, Ilf şi Petrov
Gândit ca un fel de bilanţ al mijloacelor actoriceşti şi al abilităţilor dobândite în primii cinci ani de activitate de la absolvirea facultăţii, spectacolul propus de Mircea Constantinescu – „Strângând a vremii trudă într-un ceas” a grupat douăzeci şi cinci de fragmente din diverse opere ce leagă antichitatea de prezent, printre care: „Prometeu” de Eschil, „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand, „Volpone” de Ben Jonson, „Hamlet”, „Cum vă place”, „A douăsprezecea noapte”, „Romeo şi Julieta” şi „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare„Scrisoarea I” de Mihai Eminescu, „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, „Danton” de Camil Petrescu, „Meşterul Manole” de Lucian Blaga. Ideile directoare ale spectacolului au fost următoarele: arta nu copiază, nu imită, ci creează viaţă; teatrul este chiar mai mult decât viaţa însăşi; temele de meditaţie au fost numeroase şi variate: cosmogonia, adevărul, revolta umană, rosturile artei şi ale artistului, inteligenţa, libertatea, falsul, fericirea, iubirea, sacrificiul, echilibrul, istoria, optimismul, singurătatea, lupta. Spectacolul a pus în discuţie încrederea în om şi în valorile întrupate de el, ridicând întrebarea supremă: care sunt sensurile trecerii noastre prin lume?
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Comedie în două părţi de Tudor Popescu
După cincisprezece ani petrecuți împreună, căsnicia a ajuns să însemne pentru Ioana și Dinu un nesfârșit prilej de ciondăneală, de certuri înnebunitoare izvorâte din nimic și de bănuieli răutăcioase. Pentru a evada, măcar pentru câteva zile din acest cerc, Dinu inventează o entorsă ce îl forțează să rămână acasă cu piciorul în ghips, în timp ce Ioana pleacă la munte împreună cu fiul lor. Odată ce ei pleacă, ghipsul dispare miraculos, făcând loc unei petreceri mult-așteptate cu prietenii burlaci. La întoarcere, Dinu intră din greșeală în apartamentul de dedesubt, unde dă peste o frumoasă necunoscută, Otilia, pe care o împiedică să dea o spargere conducând-o la el acasă. Aventura extraconjugală care se anunță îmbietor nu poate avea loc, totuși, din cauza omniprezenței Ioanei, care, deși plecată, își lasă vocea imprimată pe o bandă de magnetofon, aducându-l pe Dinu într-o stare de disperare vecină cu nebunia. Când, a doua zi dimineață, Pamfil, vecinul din apartamentul de dedesubt este găsit mort, Dinu își vede toată viața dată peste cap. Știind că amprentele sale se găsesc la locul faptei și că a petrecut o bucată de timp cu criminala, Dinu se vede deja închis pentru complicitate la omor. Tulburarea teribilă căreia îi cade pradă îl face să își dea seama cât de mult o iubește de fapt, pe Ioana și cât de inutilă este măcinarea lor reciprocă de fiecare zi.
- Details
- Category: Stagiunea 1979-1980
Premieră pe ţară de Keskin Yîldîrîm
Traducerea: Viorica Dinescu
Construit într-o notă onirică, spectacolul “Rechizitoriul” a redat o lume de coşmar în care psihologia destul de sumară a personajelor, care nu poartă nici măcar nume proprii, le reduce la arhetipuri. „Rechizitoriul reia o veche temă a literaturii universale: parvenitul şi compromisurile morale pe care el trebuie să le facă pentru atingerea abjectelor ţeluri. Rememorându-şi drumul de la condiţia de paria până la cea de mare potentat, personajul central al piesei nu face decât să evoce o suită de trădări, de pactizări oneroase şi de crime ce l-au propulsat în straturile superioare ale societăţii. Cu cât ajunge mai sus, cu atât compromisurile sunt mai mari, de la părăsirea unui amor dintr-o casă de toleranţă până la uciderea patronului pentru a-i lua locul, averea şi nevasta, fiind un drum lung nu numai ca timp, ci mai ales ca alienare, ca dimensiune a descompunerii morale. Ambiţiile ce combustionează ascensiunea arivistului sunt de neoprit, ele acaparează total individul târându-l într-un vârtej ameţitor, de treceri rapide de la postura de călău la cea de victimă. De altfel, eroul piesei se va convinge pe propria piele că drumul său nu constituie un unicat, ci o parte dintr-un angrenaj bine strunit şi necruţător, care îşi devoră cu tenacitate victimele. Murdăria se propagă, trădările se multiplică, crima prăseşte crimă, eroul piesei împărtăşind în cele din urmă soarta victimelor sale.” (Dumitru Chirilă, „Familia”, mai, 1980)
