Română (ro-ro)
- Details
- Category: Stagiunea 1989-1990
Comedie de Arthur W.Pinero
Traducerea: Valeriu Moisescu
Ce se ascunde în spatele manierelor îngrijite, a politeții și a moralei stricte ce guvernează aristocrația britanică de la sfârșitul epocii victoriene? Minciuni, compromisuri și mici înșelătorii, secrete ce pot distruge o familie dintre cele mai respectabile.
La căsătoria cu cel de-al doilea soț – magistratul Aeneas Posket – Agatha l-a mințit în ceea ce privește vârsta ei reală, prezentându-se a fi cu cinci ani mai tânără. Pentru a corobora minciuna, ea susține că Cis, fiul din căsătoria precedentă, are paisprezece ani în loc de cei nouăsprezece adevărați. Înclinarea lui „precoce” spre flirt, băutură și jocuri de noroc nu concordă câtuși de puțin cu minciuna mamei.
- Details
- Category: Stagiunea 1989-1990
Comedie în patru acte de A.P.Cehov
Traducerea: Elisabeta Pop şi Laurian Oniga
La sfârșit de secol al XIX-lea, luna mai se instalează lin în Rusia, pe proprietatea fraților Leonid Andreevici Gaev și Liubov Andreevna Ranevskaia, proaspăt întoarsă de la Paris, după o absență de cinci ani. Vișinii în floare le amintesc de copilărie; totul pare la fel ca atunci și totuși, nimic nu mai e ca înainte. La Paris, Ranevskaia și-a risipit partea de moștenire în cheltuieli mondene alături de un iubit anonim, iar proprietatea nu le mai aduce la fel de multe venituri ca înainte. Negustorul Ermolai Alexeevici Lopahin îi informează că singura modalitate de a-și plăti datoriile și de a asigura supraviețuirea familiei este vinderea întregului domeniu în vederea construirii unor vile, în spiritul transformărilor economice și sociale ce anunță instaurarea unei noi epoci istorice. Nostalgici și absorbiți de atașamentul lor pentru livadă, cei doi frați refuză la început categoric vinderea ei. Situația materială precară a întregii familii nu le va lăsa totuși altă opțiune. Lopahin va cumpăra la licitație domeniul, trăind deplin satisfacția de a fi proprietarul locului în care a crescut, dar în care bunicul și tatăl său fuseseră robi. Scindat între bucuria acestei răzbunări simbolice și tristețea pierderii unor locuri și persoane scumpe, el distruge livada, în care se îngroapă visele tuturor, cu fiecare lovitură de topor ce răsună în surdină.
- Details
- Category: Stagiunea 1989-1990
Comedie în trei acte de Miguel Mihura
Traducerera: Mirela Petcu
Premieră pe ţară
Dionisio, un tânăr obișnuit, cu o viață cenușie, convențională și prozaică, în care se va scufunda definitiv prin căsătoria cu Margarita, își petrece ultima noapte de celibatar într-un hotel dintr-un mic oraș. Aici, el întâlnește o actriță de care se îndrăgostește. Paula îl introduce într-o lume a poeziei, a bucuriei și a neprevăzutului, în care fantezia și realitatea, se îngemănează, determinându-l pe Dionisio să pună sub semnul întrebării valorile consacrate ale existenței sale provinciale, lipsită de umor și imaginație. Va urma el oare această libertate până atunci necunoscută?
- Details
- Category: Stagiunea 1989-1990
Primul spectacol după Revoluţia din decembrie 1989
Încasările au fost vărsate în Fondul Libertatea
Spectacolul a fost alcătuit din poezii, scenete, momente vesele interzise până în 1989 sau cenzurate de-a lungul regimului comunist: Mihai Eminescu, Ion Caraion, Mircea Dinescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Nina Cassian, Şt.Aug.Doinaş
- Details
- Category: Stagiunea 1989-1990
Feerie (prolog şi şase tablouri în versuri) de Valentin Avrigeanu
Un spectacol adresat cu precădere celor mici, dar și celor care, aflați la vârsta adultă, au căutat să retrăiască emoțiile copilăriei, „Poveste din pădurea aurie” a înfățișat prin personaje pitorești, reale sau alegorice, eterna luptă dintre Bine și Rău. Mesajul piesei este formulat concis de Zamfir:
„O! Dacă-aș găsi sămânța «Binelui» să o sădesc
Colea-n suflet și dintr-însa roadele să văd cum cresc
Și la rândul lor fac roade… Omenirea de sub soare
S-ar iubi cinstit, din suflet…”
- Details
- Category: Stagiunea 1989-1990
Comedie poliţistă de Pierre Chesnot
Traducerea: Marica Beligan
În castelul Maestrului avocat Pascal Aubert-Chatard și al soției acestuia, Marie-France, se pregătește o petrecere de Anul Nou, moment în care își face apariția un musafir nepoftit; este vorba de André Ferrot, criminal prin apărarea căruia Pascal și-a câștigat reputația în tinerețe, lansându-și cariera strălucitoare de mai târziu. Evadat recent din închisoare, Ferrot îi cere lui Pascal să îl ajute să părăsească Franța și să îi dea o sumă considerabilă de bani, șantajându-l pe deasupra și cu un secret aflat din întâmplare. Împreună cu Michel Grosbois, Pascal a fost implicat într-o afacere necurată cu acțiuni de cacao, din care a rezultat o scrisoare compromițătoare, aflată în prezent la judecătorul Surreau. Scrisoarea ajunge în mâinile lui Ferrot, asfel încât, printre valuri de șampanie, muzică și dans, Pascal și Michel caută înnebuniți toată noaptea modalități de a-i sustrage scrisoarea, ba chiar de a-l ucide pentru a scăpa de șantaj. După ce mai multe tentative de omor cad în derizoriu, cei doi îl tranchilizează pe Ferrot și îl aruncă pe fereastră, în zăpadă.
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
Teatru de poezie – Spectacol Marin Sorescu
Scenariul: Elisabeta Pop şi Petre Panait
Recitalul one-man-show „Duminica oamenii n-au porecle” reprezintă o incursiune în lumea satului oltenesc făcută prin intermediul unei selecții de versuri din cele patru volume ale ciclului „La Lilieci” de Marin Sorescu. E un spectacol plin de umor, de poftă de viaţă, de bucurie şi gravitate, alcătuit dintr-o succesiune de anecdote, variind în registre, de la trist la comicul burlesc. Anecdotele, „mici scenete de ruralitate fără timp, într-un spațiu românesc cert” (Valentin Silvestru), pun în lumină, cu emoție, bucuriile și tristețile țăranilor, portretele lor pitorești, înțelepciunea omului de la țară – într-un cuvânt, un univers uman plin de culoare. Ţăranii lui Marin Sorescu sunt bonomi, filosofi incognito. Ei iscodesc totul şi îşi pun întrebări. Concepţia lor despre viaţă este clară: aici „i-aci”, după moarte e dincolo, adică „lumea-ailaltă”. La Lilieci, adică la cimitir, dealul cu morminte al Bulzeştilor, cele două lumi se întâlnesc.
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
Teatru de poezie
Spectacol de poezie de dragoste şi muzică, pe versuri de Pablo Neruda
Traducerea versurilor: Aurel Covaci
Descoperind în poezia lui Pablo Neruda „o vigoare, un patos, o putere extraordinară, supraomenească – altoite pe o sensibilitate imensă”, actorul Daniel Vulcu a realizat recitalul „Ultima scrisoare” pornind de la o selecție de poezii de dragoste din volumul „Mătasea și metalul”. După cum a declarat artistul în caietul-program al spectacolului, poeziile au fost alese „în ordinea ce decurge firesc: de la elogiul ființei adorate, la dorință, la „furiile” geloziei savant mascate, de la dragostea răvășitoare la imposibila uitare, de la prima întâlnire la ultima scrisoare.”
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
Piesă în două părţi de Paul Ioachim
Înzestrată cu un accentuat realism al situațiilor, al personajelor, al limbajului și al dezbaterii propuse, piesa „Goana” aduce în prim-plan o familie simplă, de oameni obișnuiți: tatăl muncitor, pensionar, doi fii și o fiică, toți trei trecuți de vârsta adolescenței, dar neajunși încă la cea a maturității definitive. Aparenta liniște și armonie, starea de echilibru ce domnește de mult timp în familie ascunde o acumulare primejdioasă de tensiuni, frustrări, nostalgii și deziluzii. Evenimentul care declanșează criza și schimbarea este sosirea Stelei, fiica ce plecase să își caute împlinirea pe meleaguri străine. Ea revine învinsă și săracă, iar eșecul aventurii ei ilustrează eșecul unei concepții de viață eronate: credința că fericirea se poate dobândi fără muncă și prin sustragerea de la datoriile sociale și etice elementare. Totuși, ea își asumă riscul de a rupe un ritm stabilit, de a încerca să schimbe un destin ce începea să se permanentizeze. Sosirea Stelei răscolește toate amărăciunile și neîmplinirile adunate în timp. Din acest moment, fiecare membru al familiei este obligat să își reconsidere actele, atitudinile și proiectele de viață.
Întreaga problematică a piesei este subsumată următoarei concepții optimiste a autorului: „Cu toții suntem o familie mare, uriașă. Cu toții gonim spre o viață frumoasă, luminoasă. Voi unde vă duceți?”.
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
de D.R.Popescu
Premieră absolută
Spectacol polifonic și răscolitor datorită multitudinii de mesaje transmise, „Moara de pulbere” surprinde, în esență, un proces de teribilă zbatere sufletească, proiectat pe fundalul istoric al răscoalei țărănești conduse de Horia, Cloșca și Crișan. Gabor, cel care trăiește procesul dilematic, este „un personaj de forță shakespeariană, pus în situația de a dezvolta și rezolva câteva mari probleme ale omenirii” (Valentin Tașcu în „Flacăra pentru minte, inimă și literatură”, 22 septembrie 1989). Fost muzician la Viena, Gabor devine călău la Deva, prin forța împrejurărilor, în timpul răscoalei țărănești din Transilvania. Procesul de conștiință începe când victimele nu mai sunt răufăcătorii, ci țăranii de un sânge cu el, iar pedeapsa nu este dictată de Justiție, ci de Puterea absolută, înctruchipată de Imperiul Austro-Ungar. Ajuns la o vârstă a înțelepciunii, Gabor își reconsideră momentele esențiale ale vieții, demers în care se selectează amintirile (unele devenind obsesii) și se clarifică sensurile. Astfel se conturează tot mai clar atât condiția sa, de marginalizat social, cât și lumea interzisă lui, în care se înscrie și iubirea pentru Magda. Dilemele de conștiință au loc în visul tulbure al călăului, în care victimele se ridică din morminte, își schimbă identitățile, se amestecă mereu cu eroii reali. Confruntat cu el însuși, călăul încearcă – fără a izbuti – să se dedubleze, și atunci pune la cale ceva ce nimeni nu a reușit până la el: să omoare gândul (sau visul), gest echivalent cu o auto-execuție, singura modalitate de eliberare de victimele sale, dar și de sine.
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
de Viorel Cacoveanu
Din postura de „comentator dramatic al acualității” (Mircea Ghițulescu, „O panoramă a literaturii dramatice contemporane”, Ed. Dacia, 1984), Viorel Cacoveanu propune o piesă a faptului de viață, cu scop civic educativ nedisimulat sau, după cum afirmă autorul însuși, un dialog cu istoria, cu certitudinile și împlinirile din trecut, care au devenit în timp excese, erori și chiar crime. Personajul central, spre care converg teza și argumentele morale ale piesei este Constantin Dabija, socotit multă vreme răspunzător nu pentru faptele și gândurile proprii, ci pentru cele ale tatălui (care, va afla și Constantin cu stupoare, nu îi este tată de sânge), general și demnitar sub regimul anterior. Așadar, condamnat pentru o vină de care nu poate fi răspunzător, despărțit pentru o vreme de familie și ducând greul unui șantier, confruntat cu problemele pe care oamenii înguști i le creează fiului său, martor al unor complicații birocratice iritante, Dabija dovedește totuși o înțelegere și o înțelepciune superioară. De aici rezultă atitudinea lui de viață senină, disprețul față de oameni ca Șerban – „rotiță într-un angrenaj” – sau față de cei fricoși și lași, precum Axente. De aceea refuză și ideea plecării
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
Comedie cu cântice, în două acte de Vasile Alecsandri
„Chirița în provinție” este poate cea mai cunoscută componentă a ciclului dedicat acestui personaj de mare pregnanță în literatura românească. Piesa se construiește pe două direcții, Chirița urmărind obținerea de către Grigori Bârzoi a funcției de ispravnic al ținutului și căsătoria fiului Guliță cu Luluța, orfană aflată în grija ei. Luluța este însă îndrăgostită de Leonaș care, prin câteva travestiuri și ingenioase stratageme, reușește să se însoare cu aleasa inimii lui și să preia postul de ispravnic de care Bârzoi a abuzat. În micul ei târg provincial, Chirița pozează ca promotoare a noilor tendințe și maniere occidentale: primește scrisorile doar pe tavă, călărește și fumează pentru că e la modă, își îmbracă bărbatul „nemțește”, caută să îl stileze pe Ion rândașul. În continuare, e decisă să emigreze la Paris, pe care își imaginează că îl va cuceri cu titlul de baroană și cu franțuzeasca învățată „toute seulette” și practicată în conversații extrem de savuroase cu „Monsiu Șarl”, preceptorul lui Guliță. Piesa se încheie cu „demisionul” forțat al lui Bârzoi, cu logodna lui Leonaș cu Luluța și cu petrecerea de adio a Chiriței, care a obținut pașaportul pentru „staturile Evropii” și pornește din provincialismul ei perfect în asaltul Occidentului.
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
Comedie în două părţi de Emil Braghinski
Traducerea: Denisa Fejes
Premieră pe ţară
„Aventuriera”, comedie realistă și în același timp lirică înfățișează modul în care neobișnuitul coboară subit în cotidian, schimbând viața aparent normală a eroilor piesei. Matematicianul Oleg Nichitici Pevțov se bucură de o poziție bine consolidată atât în lumea științifică, cât și în societate. Viața personală – cu o soție superficială de care s-a despărțit și două fiice, care locuiesc când la el, când la vila mamei – nu e o reușită, dar acest lucru nu îl apasă. Coordonatele vieții lui sunt munca, amicul Suhariov, doctor în hipologie și jocul lor de-a evadarea în lumea minunată a clovnilor Bim și Bom. După lungile ore de efort intelectual (sesiuni științifice, doctorate, congrese, emisiuni TV), cei doi savanți își regăsesc tinerețea, sau chiar copilăria, refugiindu-se într-un joc creator, spiritual, ingenios, plin de umor și fantezie. Prin joc, ei lămuresc tot felul de aspecte din viața personală, spun pe nume unor chestiuni sensibile, iau decizii și învață să privească lumea cu ochi mai buni, mai generoși. Pentru ei, jocul nu este numai deconectare și distracție, ci și imprevizibil, strategic, logic.
- Details
- Category: Stagiunea 1988-1989
Piesă în trei acte de Paul Everac
Subintitulată „Eseu despre personalitate”, piesa „Camera de alături” este consacrată unei meditații despre premizele și căile conservării existenței umane, dar și despre formele pervertirii ei, despre adevăr și mistificare în existența individuală și socială.
Personajul-pivot al dramei este biologul Pavel Cristian – fire intransigentă, sinceră, dezinteresată, reprezentând statornicia în principii, consecvența în idealuri. El este locatarul camerei de alături, pe care vor să o ocupe membrii familiei Bondoc (Marcel, soția sa, Alina și fiica, Mira), oportuniști, filistini, cameleonici, oamenii relațiilor de moment, speculanți ai conjuncturii; fiecare este convins că numai în acea cameră și numai atunci când o va ocupa se va putea realiza plenar. După cum observă Natalia Stancu în „Scânteia” din 28 ianuarie 1977, „camera de alături” devine o metaforă, sugerând, rând pe rând : prevalența unor idealuri de ordin material, spațiul purității inițiale a omului, spațiul trăirii autentice, etc. Pentru Mihai Gafița (vol. „Trei piese – eseu”), „camera de alături este un depozit al reprezentării noastre pure despre viață, un rezervor permanent de încredere în lume și în marile, cunoscutele sau încă misterioasele ei legi.”
- Details
- Category: Stagiunea 1987-1988
Teatru de poezie – Spectacol Mircea Dinescu
Selecţia versurilor: Elisabeta Pop
Interpreţi:
Ion Abrudan, Mariana Presecan, Eugen Harizomenov, Dorin Presecan
Invitaţi:
Mircea Dinescu, Radu Enescu, Orchestra de jazz Duo creativ din Constanţa: Harry Tavitian şi Corneliu Stroe
Regia artistică şi scenografia: Sergiu Savin
Data premierei: 29 martie 1988
- Details
- Category: Stagiunea 1987-1988
Teatru de poezie
Selecţia versurilor: Elisabeta Pop
Preluând titlul unei poezii de Adrian Păunescu, spectacolul omagial „Dor de Eminescu” s-a constituit ca un florilegiu din capodoperele poetului, majoritatea antume, conturând, după cum observă Viorel Horj „fața neptunică a lui Eminescu”. „Primatul valorii calme, consolidate, a textului a impus și nota elegantă a rostirii într-o ambianță de veritabil salon de poezie. Pentru a „deschide” recitalul și a-i conferi un adaos spectacular, regizorul a procedat la câteva „inserții” constând în prețuirea lirică a contemporanilor și în două voci din fonoteca de aur: Sadoveanu și Vraca”. („Crișana” din 17 februarie 1988).
- Details
- Category: Stagiunea 1987-1988
Comedie muzicală în două părţi de Carlo Goldoni
Traducerea: Tudor Muşatescu
A-ți căsători fiica printr-un concurs destinat pețitorilor, anunțat în Mica Publicitate și pe toate zidurile Parisului este, pentru Pandolfo, comerciant italian parvenit dintr-un biet servitor, un gest inteligent, inspirat din moda londoneză, pe care a cunoscut-o prea bine. Fiica oferită prin concurs, Lisetta, este însă jignită de moarte de ideea tatălui ei de a o transforma în marfă, cu atât mai mult cu cât este îndrăgostită de Filippo, proprietarul hanului la care locuiesc în Paris. Iubirea este reciprocă și pasională, dar Pandolfo nici nu vrea să audă de înrudirea cu un hangiu. Deși scandalizată, lumea bună a Parisului se perindă pe la hanul lui Pandolfo, mai mult din curiozitatea de a vedea fata și pe tatăl care a avut o asemenea idee năstrușnică. La același han locuiesc Anselmo, fostul stăpân al lui Pandolfo, și fiica lui, Doralice, aflată și ea la vârsta măritișului. Cum este și firesc într-o comedie goldoniană, cele două fete sunt confundate mereu de pretendenți, pețitorii se încurcă între ei, tații sunt și ei luați unul drept celălalt, până când nimeni nu mai știe pe cine iubește și cu cine dorește să se căsătorească. Filippo pune la cale o farsă prin care, dându-se drept colonel german, câștigă simpatia lui Pandolfo și obține, incognito, mâna fiicei sale. În final, lucrurile se lămuresc cu ajutorul dezinteresat al doamnei Fontaine, iar din concursul organizat de Pandolfo, cea mai câștigată este Doralice, care își găsește și ea un soț minunat, în persoana lui Roberto. Cele două nunți se vor celebra în paralel, chiar la hanul lui Filippo.
- Details
- Category: Stagiunea 1987-1988
Comedie în două părţi de William Somerset Maugham
Traducerea: Andrei Bantaş
Axată pe clasica temă a triunghiului amoros, comedia „Cum se cuceresc bărbații?” înfățișează ingenioasa stratagemă prin care Penelopa caută să redobândească atenția și afecțiunea soțului său, Dick, medic reputat, implicat într-o aventură sentimentală cu atrăgătoarea Ada Fergusson. Deși la început este decisă să-i „facă scene” soțului și să ceară divorțul, Penelopa acceptă sfaturile surprinzătoare, dar înțelepte ale tatălui său, matematicianul Golightly. Ea începe să se comporte ca și cum aventura soțului ar fi un fapt perfect normal, pare să o accepte tacit, ba mai mult, îi împinge pe cei doi cât mai mult unul spre celălalt, facilitându-le întâlnirile. Totodată, își vinde scump dragostea, devine rece, distantă și uită tot mai multe din obiceiurile ei de soție iubitoare. Întregul plan nu întârzie să dea roade. Intrigat și deranjat de atitudinea prea calmă și firească a Penelopei și sufocat de pretențiile, inclusiv financiare ale Adei, Dick, cuprins de remușcări, redevine bărbatul fidel, atent și iubitor de odinioară, mișcat de cele mai bune intenții pentru a-și recuceri soția.
- Details
- Category: Stagiunea 1987-1988
Comedie în două părţi de Giovanni Maria Cecchi
Traducerea: Eta Boeriu
Premieră pe ţară
Circumscrisă comediei culte italiene din epoca renascentistă, piesa „Vicleniile dragostei” oferă o avalanșă de confuzii, combinații ingenioase, păcăleli amuzante și încurcături inedite, toate având ca ax central tribulațiile iubirii. În Prolog, autorul mărturisește că s-a inspirat dintr-o întâmplare reală, petrecută la Pisa, comedia devenind astfel o oglindă a vieții din perioada Renașterii. Piesa pune în mișcare un soț bătrân (Messer Ambrogio), o soție tânără și fermecătoare (Oretta), pe sora ei, înzestrată cu aceleași calități (Violante), și doi tineri înfocați, hotărâți să profite de situație (Giulio și Rinuccio). „Sensul major al operei lui Cecchi este acela că firea umană are nevoie de armonie, de echilibru, rupt în cazul de față printr-un mariaj inadecvat, în care partenerii sunt prea depărtați pe scara vieții pentru a se putea pune de acord în … toate celea. Pornirile adulterine ale Orettei nu sunt condamnate, ele venind ca o încercare de restabilire a echilibrului rupt de Ambrogio atât prin căsătoria egoistă, precum și prin licențele pe care încă și le îngăduie. Dar se știe de când lumea: o soție înșelată e o victimă, un soț încornorat – un ridicol, deci din toată tevatura asta perdantul va fi Ambrogio, tinerețea (Oretta, Violante, Giulio și Rinuccio) încasându-și cu prisosință drepturile.” (Dumitru Chirilă în „Familia”, mai 1988).
- Details
- Category: Stagiunea 1987-1988
de Frank Wedekind
Traducerea: Simion Dănilă
Premieră pe ţară
Considerată de criticul Mircea Morariu drept un studiu de caracter, piesa „Maestrul cântăreț” reia dezbaterea problemei condiției artistului în societate. „Caratele de modernitate ale textului constau în modul cu totul aparte în care e înfățișată respectiva temă. Gerardo, protagonistul piesei, nu mai este artistul marginalizat, aspirant neînțeles la celebritate, condamnat să lupte pentru afirmarea valorii sale; cântăreț wagnerian de mare talent, el e un idol public, un fel de „articol de lux” pentru lumea mondenă, un sclav al succesului ce-l duce la dezumanizare. E o simplă marionetă ce execută un balet mecanic menit a-l arăta într-o măreție contrafăcută lumii superficiale și blazate care-l idolatrizează și-l devorează. Vitalitatea autoimpusă, aroganța controlată, falsa aureolă ce-l fac să rămână sub clopotul de sticlă care-i sufocă personalitatea, contrapunctate de întâlnirea cu „intrușii” ce atentează la siguranța și răceala inumană a eroului, creează în jurul acestuia o atmosferă de coșmar.” (Mircea Em. Morariu în ”Steaua” nr. 3/1988).
