Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Română (ro-ro)

de  William Shakespeare
Traducerea şi adaptarea:  Elvira Platon Rîmbu şi Victoria Balint

Cea mai scurtă dintre tragediile lui Shakespeare, dar numărându-se printre cele mai complexe creaţii ale sale, „Macbeth” ilustrează, utilizând diverse tehnici, printre care şi mijloace ale fantasticului, care sunt consecinţele dezastruoase ale ambiţiei nemăsurate şi ale setei de putere. Prezicerile a trei vrăjitoare, conform cărora generalul Macbeth va deveni „than de Cawdor” şi apoi însuşi regele Scoţiei, aprind în sufletul lui Macbeth dorinţa de a le transforma în realitate, trecând pestre orice obstacole şi recurgând chiar la crimă. Modul în care va ajunge Macbeth să câştige şi apoi, fulgerător, să piardă tronul Scoţiei rămâne de descoperit într-o producţie modernă, care nu îşi pierde însă câtuşi de puţin amprenta spiritului shakespearian. Pentru montarea piesei „Macbeth”, Teatrul de Stat din Oradea a beneficiat de colaborarea cu reprezentanţi de marcă ai şcolii georgiene de teatru: regizorul Andro Enukidze şi scenograful Aivengo Celidze, care au imprimat un suflu categoric de noutate, calitate şi originalitate spectacolului. Spectacolul se caracterizează printr-o viziune regizorală atipică, în care accentul nu cade atât pe interepretarea scenică, cât pe stilul eclectic, postmodern, accentuat de o coloană sonoră excepţională.

Farsă într-un act de A.P.Cehov
Traducerea:  Elisabeta Pop

De cât timp au nevoie doi tineri pasionali pentru a se îndrăgosti unul de celălalt? Subintitulată «Farsă într-un act», «Ursul» dezvăluie în mod concentrat, comico-ironic, o parte esenţială a naturii umane, sugerând cât de apropiate sunt uneori furia şi pasiunea. Conflictul între ofiţerul Smirnov şi moşieriţa Popova înregistrează o serie de treceri bruşte de la ceartă la preparativele unui duel între cei doi, apoi renunţarea lui Smirnov de a se lupta cu moşieriţa de care se îndrăgosteşte subit. Piesa «Ursul» are toate caracteristicile genului scurt: schimb rapid de replici, emoţii extreme, argumente haotice, răsturnări surprinzătoare de situaţii. Simplă, clară, hazlie, farmecul ei vădit stă în puterea dialogului.

de  Tennessee Williams
Traducerea:  Anda Boldur

„Menajeria de sticlă” este una dintre cele mai reprezentate piese ale dramaturgului american Tennessee Williams şi îşi extrage substratul tragic din diversele iluzii pe care şi le construiesc membrii familiei Wingfield – mama (Amanda), ancorată într-un trecut mai luminos, fiul (Tom), legat de familie şi de o slujbă fără perspective şi fiica (Laura), infirmă şi neverosimil de timidă, preocupată doar de colecţia ei de figurine de sticlă. Evenimentul care le schimbă ritmul monoton al existenţei este vizita lui Jim, fost coleg de şcoală al lui Tom şi al Laurei. În persoana lui Jim, Laura îl recunoaşte pe băiatul fermecător pe care îl iubise, în secret, în liceu. O clipă rămânem cu impresia că totul s-ar putea sfârşi cu bine şi în armonie, dar realitatea le dovedeşte tuturor că visele le sunt la fel de fragile ca şi bibelourile colecţionate de Laura. «Menajeria de sticlă» este o piesă pentru suflet, care pătrunde pe calea simbolurilor în poetic, fascinând prin frumuseţea dialogurilor şi prin caracterul memorabil al situaţiilor.

de  Neil Simon
Traducerea şi adaptarea:  Sebastian Lupu

O sclipitoare comedie romantică, „Desculţ în parc” înfăţişează eforturile a doi tineri căsătoriţi de a-şi construi viaţa împreună şi, mai ales, de a-şi armoniza personalităţile ce dau naştere la manifestări şi sentimente adeseori contradictorii. Impulsivă şi impetuoasă, Corrie Bratter îşi asumă unicul rol de a fi „soţia lui Paul” şi îşi investeşte întreaga energie în a-l face pe el fericit, în pofida dificultăţilor inerente la început de drum. Paul, avocat debutant care tocmai a câştigat primii săi şase cenţi într-un proces, are în schimb o fire mai rezervată şi o privire mai cumpătată asupra realităţii. Conflictul piesei se naşte din ciocnirea comică a naturilor lor diferite, care îi duce în cel mai scurt timp până în pragul despărţirii şi al divorţului. A umbla sau nu „desculţ în parc” rezumă metaforic conflictul dintre cei doi îndrăgostiţi. Spaţiul în care se va defăşura povestea lor de dragoste este un apartament minuscul, unde ninge prin luminator, încălzirea centrală e defectă, iar cămara va fi folosită drept dormitor în care încape un pat şi nimic mai mult.

Un spectacol pe texte de A.P.Cehov:  „Tragedian fără voie”, traducerea:  Mihail Sorbul şi Arthur Rimbaud:  „Noapte de infern”, traducerea:  Taşcu Gheorghiu

„De unde denumirea «Tragedian în infern»? De la cele două titluri «Tragedian fără voie», piesă scurtă scrisă de A.P. Cehov şi «Noapte de infern», poemul în proză al lui Arthur Rimbaud, texte pe care le-am prelucrat cu dragoste şi pasiune. E un proiect mai vechi, gândit ani în şir, pe care l-am elaborat şi reelaborat de multe ori, până s-a maturizat şi materializat. Cei doi autori au scris texte surprinzător de actuale, de o calitate literară excepţională, iar îmbinarea lor formează un amestec exploziv şi plin de surprize. Acest proiect face parte dintr-un program teatral personal, atitudinal şi social mai vast, unde intră: spectacolul «Nu judeca, nu condamna, iubeşte!», «Visul», recitaluri de poezie şi alte proiecte viitoare.”

de  N.V.Gogol

Akaki Akakievici, un funcţionar mărunt care n-a cunoscut în viaţă decât satisfacţia de a copia mecanic acte birocratice, este scos din universul său imperturbabil şi banal în clipa în care se hotărăşte să-şi comande la croitor o manta nouă. Fericirea pe care i-o oferă mantaua este, pentru Akaki Akakievici, imensă, dar de scurtă durată. Chiar în prima zi de folosire a mantalei, este deposedat de ea prin jaf, restul piesei fiind dedicat cercetărilor şi modului neaşteptat în care personajul îşi va găsi liniştea.

Textul împleteşte cu armonie suspansul creat printr-o suită de elemente mărunte, de-a dreptul derizorii, absurdul relaţiilor sociale autoritare de tip kafkian, şi fantasticul inserat cu o naturaleţe specifică lui Poe.

de  Peter Shaffer
Traducerea şi adaptarea:  Petre Bokor

Scrisă în buna tradiţie a farsei, „Comedie pe întuneric” poate fi considerată una dintre cele mai amuzante piese de teatru aparţinând celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea. La momentul scrierii sale şi a primei puneri în scenă, la Chichester Festival, în 1965, „Comedie pe întuneric” a reprezentat o inovaţie semnificativă a limbajului teatral vestic, prin convenţiile scenice folosite. Cu toate acestea, inovaţia introdusă de Peter Shaffer în spaţiul occidental este regăsibilă în vechiul teatru chinezesc şi se bazează pe inversarea semnificaţiilor luminii şi a întunericului O banală pană de curent produsă într-o seară de duminică de o importanţă vitală pentru protagonişti, deviază întreaga derulare a evenimentelor pregătite cu grijă şi migală de aceştia. Sculptorul Brian Miller şi logodnica sa, Carol, au pus la cale o întâlnire cu scopul de a-i impresiona pe tatăl lui Carol, fost militar de carieră, şi pe milionarul Georg Bamberger, care, speră ei, va cumpăra din operele de artă create de Brian, asigurându-i acestuia faima şi stabilitatea materială. Lucrurile nu decurg însă nici pe departe aşa cum fuseseră plănuite, fiindcă în întunericul care se lasă brusc peste personaje, confuziile şi surprizele se ţin lanţ, culminând cu apariţia fostei logodnice a lui Brian.

Autoironie în trei momente şi câteva şarje amicale, pe texte de A.P.Cehov şi Nicolai Koliada

Spectacolul explorează aspecte din fascinanta lume a teatrului, combinând luminile rampei cu care se întâlneşte fiecare spectator, cu viaţa mai puţin cunoscută din spatele cortinei. În prima parte a piesei, cei doi protagonişti intepretează două momente one-man-show, în jurul textelor scrise de Koliada („Cântecul lebedei”) şi Cehov („Despre efectul dăunător al tutunului”), care vorbesc cu blândeţe despre nefericire, singurătate şi bătrâneţe. “Cântecul de lebădă” al lui A.P. Cehov este baza pentru ultima parte a piesei, în care un bătrân actor îşi rememorează momentele de glorie din tinereţe în faţa singurului om care a mai rămas în teatru după terminarea spectacolului, Sufleorul. Tragismul se împleteşte cu efectele comice pentru a reda sentimentele unui actor reputat care şi-a dedicat întreaga existenţă teatrului, sacrificând totul, până şi iubirea.

de  Mircea Eliade
Dramatizarea:  Chris Simion şi Victoria Balint

În romanul „Maitreyi” componenta autobiografică este esenţială; totuşi romanul nu rezumă viaţa lui Eliade în India, ci valorifică artistic un episod al acesteia. Tânărul inginer european Allan angajat în Calcutta, îl cunoaşte pe reputatul inginer Narendra Sen, tatăl Maitreyei, poetă apreciată în cercurile intelectuale bengaleze la numai şaisprezece ani. Atracţia erotică între cei doi se insinuează treptat, Allan descoperind în iubirea fetei o expresie cu totul inedită a erosului. La aflarea legăturii celor doi, Allan este izgonit, iar Maitreyi se dăruieşte unui vânzător de mere, pentru a fi alungată şi ea de către părinţi.

Versiunea teatrală surprinde momentele cheie ale acestei fascinante poveşti, integrând numeroase imagini ale Indiei tradiţionale: cu ritualurile sale (de nuntă, de rugăciune, de înmormântare) şi credinţele sale, atât de pitoreşti pentru ochiul european.

Adaptare după Vasile Alecsandri de Gabriel Andronache şi Ion Sapdaru

Spectacolul este o adaptare la actualitatea politică din ţara noastră. Fără ca intrigile piesei originale să fie modificate, dramatizarea actuală creionează, până în cel mai mic amănunt, parvenitismul post-decembrist: Guliţă are „merţan”, Chiriţa are decapotabilă şi „laptop” prin care-şi primeşte scrisorile, Luluţa – celular şi fiţe de vedetă. Chiriţa visează să devină „europarlamentară”, fără să ştie care sunt prerogativele funcţiei, doar pentru beneficiile care pot decurge de aici: „bodyguoard”, maşină de serviciu cu şofer şi călătorii nenumărate… toate din buget. Prezentul, cu toate metehnele vieţii româneşti, este transpus – printr-o viziune plină de umor – aşa cum îl ştim neschimbat de şaptesprezece ani încoace, cu chiriţenii, guliţenii, şi bârzoienii noştri, cei de toate zilele.

de  Marin Sorescu

Scenariul:  Elisabeta Pop şi Petre Panait

Spectacolul reprezintă o prelucrare a unui recital realizat de actorul Petre Panait în stagiunea 1988-1989. Noul spectacol prezintă versuri din volumul La lilieci de Marin Sorescu, versuri aduse la viaţă de măiestria actorului şi uluitoarea muzică a lui Tudor Gheorghe. E un spectacol plin de umor, de poftă de viaţă, de bucurie şi gravitate, un spectacol plin de emoţie, alcătuit dintr-o succesiune de anecdote, variind în registre, de la trist la comicul burlesc. Ţăranii lui Marin Sorescu sunt bonomi, olteni, adică filosofi incognito. Ei iscodesc totul şi îşi pun întrebări. Concepţia lor despre viaţă este clară: aici „i-aci”, după moarte e dincolo, adică „lumea-ailaltă”. La Lilieci, adică la cimitir, dealul cu morminte al Bulzeştilor, cele două lumi se întâlnesc.

Regia artistică, scenografia şi interpretarea:  Petre Panait
Muzica:  Tudor Gheorghe

Data premierei: 14.10.2007.

Povestea ilustrată de acest spectacol de stradă se petrece în lumea circului, unde doi clovni reușesc, ca prin minune, să dea viață unei păpuși. Această întâmplare va modifica întregul ritm de viață al trupei; directorul se îndrăgostește de păpușă, iar soția sa devine geloasă. Păpușa, însă, cunoaște un tânăr, iar între cei doi se va naște o minunată poveste de dragoste. Cine este acest tânăr și cum va reacționa trupa rămâne de descoperit pe parcursul celor 80 de minute ale unui spectacol interactiv, destinat atât celor mari, cât și celor mici. Spectacolul combină într-un mod atractiv dansul, muzica, mima, cuvintele, jocuri de lumină și fum, efecte pirotehnice și multă culoare. Umorul sănătos reprezintă unul dintre atuurile acestui spectacol, iar costumele actorilor au o puternică amprentă locală, fiind inspirate din folclorul românesc.

de  Oleg şi Vladimir Presniakov
Traducerea:  Maria Dinescu

Piesa fraţilor Presniakov înfăţişează în şase acte o demonstraţie despre condiţia umană contemporană şi despre unul din sentimentele sale fundamentale: teroarea. Spectacolul nu vorbeşte despre actele de violenţă care sunt înregistrate în cărţile de istorie, ci despre terorismul mărunt, invizibil, care se manifestă în cele mai banale situaţii şi acţiuni. Un om de afaceri, ajuns la aeroport, constată că orice cursă a fost anulată din cauza unui posibil atentat cu bombă. Convins că nicăieri nu ar putea fi mai în siguranţă ca acasă, renunţă să aştepte în plină stradă redeschiderea aeroportului şi face cale întoarsă. Într-un apartament, o femeie şi amantul ei, terorizaţi de propria lor conştiinţă, recurg la jocuri erotice violente. Ea acceptă să fie legată de pat, însă amantul, după consumarea adulterului, adoarme fără să o dezlege. La birourile unei firme, după ce una dintre angajate se sinucide, seful nu poate ţine sub control situaţia, ajungând să-şi terorizeze subalternii. Într-o curte, două femei în vârstă plănuiesc otrăvirea unuia dintre gineri. Nepoţelul de care aveau grijă, după ce le ameninţă cu un pistol de jucărie, este alergat pe scările de bloc

de  Paşcu Balaci

O tânără fecioară oarecare, Victima nenumită, şi-a apărat virginitatea cu preţul unei crime. Condamnată la închisoare şi apoi la moarte, ea nu poate fi executată decât după ce va fi violată de un Călău, conform unei cutume a închisorii, care interzice executarea fecioarelor înainte de a li se răpi virginitatea. Legătura care se naşte între cei doi este stranie şi tulburătoare, căci în fiecare se nasc sentimente necunoscute până atunci, oscilând între dragoste, vinovăţie, dorinţă, dezgust şi disperare, într-o poveste densă, umană şi emoţionantă.

Distribuţia:

Victima:  Anca Sigmirean
Călăul:  Şerban Borda

Regia artistică:  Adrian Moraru
Scenografia:  Oana Cernea

Data premierei:  05.06.2007.

 

de  Mihail Sebastian

În decorul anonim-generic al unei urbe de provincie situată undeva între Breaza şi Câmpina, luxosul accelerat de Bucureşti opreşte pentru a debarca un pasager fără bilet, o tulburătoare necunoscută. Vrăjit de superba apariţie a frumoasei fără nume, profesorul pasionat de astronomie Marin Miroiu îi oferă modesta sa locuinţă drept adăpost pentru o noapte – o noapte care va fi magică, în care cerurile se deschid şi în care atât Mona, cât şi Marin au prin celălalt revelaţia unei alte lumi, revelaţie din care se naşte Iubirea. Deşi lumina meschină a zilei spulberă vraja absolutului nocturn, întâlnirea nu a fost în zadar, căci, chiar dacă stelele nu se întorc niciodată din drumul lor, flacăra lor continuă să lumineze din înalturi.

Adaptare de Victoria Balint,  după Charles Perrault şi Fraţii Grimm

Prelucrare fidelă a basmului original, spectacolul „Cenuşăreasa” îi introduce pe micii spectatori, ca şi pe cei mai mari, într-o lume în care minunile înfloresc la tot pasul. După moartea tatălui, Cenuşăreasa este oropsită de mama vitregă şi de cele două surori, Begonia şi Petunia, care o supun celor mai joase şi chinuitoare munci şi corvezi. Balul oferit de familia regală pentru a-i găsi Prinţului o soţie este prilejul ca Cenuşăreasa să fie răsplătită pentru faptele şi inima sa bună. Fermecătoare în ţinuta şi în caleaşca oferite de Zâna cea bună, Cenuşăreasa îi răpeşte inima Prinţului, distrăgându-l din studii, din cărţi şi din cercetarea stelelor, iar până la căsătorie şi la intrarea în familia regală nu mai e decât un pas, făcut cu atenţie, într-un magic pantofior de cristal.

de  A.P.Cehov
Dramatizarea:  Petru Vutcărău

În „Salonul nr. 6” al unui spital provincial trăiesc cinci bolnavi, îngrijiţi de medicul Andrei Efimici Raghin, de un tânăr crud şi insolent şi de o infirmieră depravată şi nepăsătoare la suferinţa din jur. Unul dintre pacienţi, Ivan Gromov, tânăr educat, provenind dintr-o familie bună, devine partenerul favorit de discuţii al medicului, împărtăşind aceeaşi cultură şi formaţie intelectuală, aceleaşi preocupări pentru problemele suferinţei umane şi ale perfecţiunii, ale morţii, ale realităţii vieţii interioare pe un fundal de mizerie şi boală. Colegii doctorului Raghin încep să îşi pună întrebări despre sa sănătatea mintală şi îl conving să plece într-o excursie de relaxare la Moscova şi la Varşovia. Călătoria este un eşec şi la întoarcere, doctorul Ragin este închis în „Salonul nr. 6”, alături de foştii săi pacienţi. Tratamentul inuman la care este supus îi grăbeşte sfârşitul, provocat de un atac de apoplexie.

de  August Strindberg

Două femei se întâlnesc, ca din întâmplare, în ajunul Crăciunului, într-un local elegant, gol. De la început, relaţia dintre cele două, actriţe, foste colege şi chiar prietene într-o vreme este încordată, iar treptat, monologând, Soţia realizează că cea din faţa ei este de fapt, amanta soţului său. Revolta care o cuprinde pentru că nu a înţeles mai repede cu cine o înşeală soţul este dublată de frustrarea a fi trebuit să facă ani la rând tot ce îi plăcea rivalei sale (să îşi boteze copilul Eskil, ca pe taăl acesteia, să bea băuturile ei preferate şi să se îmbrace în stilul ei). După ce îşi descarcă energiile negative asupra amantei care tace, surâzând, soţia pleacă aparent triumfătoare acasă, unde o aşteaptă soţul şi copiii, iar amanta rămâne singură şi tristă.

de  Alexandr Ghelman
Traducerea:  Tudor Steriade

„Într-un parc… pe o bancă” poate fi considerată o poveste de dragoste originală şi modernă, între doi oameni ale căror destine se întâlnesc, aparent întâmplător, într-un parc, pe o bancă. Piesa se constituie ca o succesiune de confesiuni, un joc al măştilor prin care cei doi încearcă să stabilească o comuniune, explorează căi de înţelegere, de legături profunde. Dialogul lor este o meditaţie despre singurătate, dragoste şi viaţă, marcată însă de neputinţă, violenţă şi de lipsa de speranţă.

Distribuţia:

Ea: Mirela Niţă Lupu
El:  Sebastian Lupu 

Regia artistică:  Ion Mâinea

Data premierei:  20.10.2006.

 

de  Sergi Belbel
Traducerea:  Delia Prodan

Acţiunea piesei „După ploaie” se desfăşoară pe terasa unui zgârie nori de 49 de etaje, sediul mai multor firme. Pretextul întâlnirii personajelor, în acest loc special, este interdicţia de a fuma în interiorul clădirii. Tearasa este, astfel, locul secret în care, de la secretare la şefi, toţi vin pe ascuns pentru a sfida interdicţiile şi pentru a fuma ţigara sfântă. Plasând personajele sub semnul pericolului permanent, Sergi Belbel dezvăluie toate micimile care există în relaţiile umane, în mod special în situaţii de putere, dificultatea de a comunica, singurătatea fiecăruia. De aceea, terasa devine, progresiv, un loc al proiecţiilor. Visele de crimă sau suicid se succed scenelor de flirt. Doar ploaia, care nu a mai cazut de doi ani, va elibera personajele de propria lor uscăciune, absenţă a sensibilităţii sau a inimii. O furtuna izbucneşte în final, ritmul se accelerează, între tunete şi fulgere, pasiunile se dezlănţuie într-un happy-end, câtuşi de puţin realist.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP