Română (ro-ro)
- Details
- Category: Stagiunea 2002-2003
de I.L.Caragiale
Intriga comediei, localizată „într-un carnaval, în București”, se țese în jurul a două triunghiuri amoroase, ce au un punct de interesecție figura „bărbierului galant”: Crăcănel – Mița Baston – Nae Girimea și Pampon – Didina Mazu – Nae Girimea. Conflictul este declanșat de căutarea frenetică întreprinsă de Pampon și Crăcănel („amanții de pungă”) pentru descoperirea „amantului de inimă” care a provocat „un caz de traducere dublă”. În paralel, Mița, cu impulsurile ei de „cremenală”, vrea să se răzbune pe infidelul bărbier căruia i-a fost „fidea”, dar și pe Didina, „infama” care i-a furat în taină iubitul. Aceste intenții conferă un curs alambicat acțiunii, ce merge din încurcătură în încurcătură și din surpriză în surpriză, fapt care îl face pe Iordache, calfa lui Nae, să exclame: „Frumos carnaval!” Imbroglio-urile sunt sporite de neprevăzutele intrări ale Catindatului, de măștile și costumele de carnaval, pe care eroii le schimbă, precum și de inspirația lui Iordache, demn urmaș al valetului din comedia clasică, care descurcă și încurcă la loc ițele complicatei istorii de carnaval.
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
Recital de poezie Mihai Eminescu
Invitaţi:
Valeria Seciu, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan şi Aurelian Octav Popa (clarinet)
Data spectacolului: 11 iunie 2002
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
de Witold Gombrowicz
Traducerea: Olga Zaicik
„Acțiunea se petrece la Curte, forma ideală, imuabilă în structurile, conveniențele, ritualurile, eticheta ei. Totul se desfășoară aici conform unor reguli prestabilite, de la care nimeni nu se poate abate. Devine o colecție de stereotipii; un cod obligatoriu, ele ordonează universul, făcându-l inteligibil dar, mai ales, previn orice surpriză, dispensează de orice reacție individuală spontană. Adusă la Curte dintr-un capriciu al Principelui moștenitor, Ivona, fata lipsită de farmec, molâie, apatică, „mălăiață”, tăcută până la muțenie, stârnește confuzie, apoi panică. Interesant că Ivona nu întreprinde nimic, absolut nimic care să pericliteze Curtea. Dar chiar din momentul în care se arată incapabilă de a face o simplă reverență, un neînsemnat gest, dar cât de important ca simbol al adaptării, al fasonării, al potrivirii cu ceilalți, devine o primejdie. Neputând intra în joc, ea este un corp străin, o necunoscută într-o lume familiară, ceilalți fiind nevoiți să se redefinească în raport cu ea. Ivona stârnește panică, pe rând, Reginei grafomane, care se teme că va fi deconspirată, Regelui, căruia îi amintește de o crimă pe care a făptuit-o demult, doamnelor de la Curte, care nu sunt atât de perfecte pe cât par, Șambelanului lingău, cinic și intrigant, ba, în cele din urmă chiar și Principelui. „Trebuie salvate aparențele” spune Regina.
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
Comedie de Pierre Sauvil şi Eric Assous
Traducerea: Zeno Fodor
Piesă atractivă prin caracterul contemporan și prin potențiala (și probabila) asociere cu situații reale, bine-cunoscute, deși nu agreate, din politica actuală, „Vacanță în Guadelupa” prezintă cazul Ministrului Agriculturii din Franța, șantajat de colegul de partid în legătură cu o afacere de deturnări de fonduri de la bugetul de stat spre propria afacere. Șantajistul îi cere ministrului să îi împrumute soția pentru o vacanță romantică; alfel, dosarul va ajunge în presă și la procurorul-șef…
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
Comedie în două părţi de Molière
Traducerea: Alexandru Kiriţescu
Adoptând formula „teatrului în teatru”, spectacolul orădean se constituie ca o colecție a diferitelor stiluri teatrale, împrumutând, rând pe rând, elemente din tragedia greacă, commedia dell’arte, teatrul popular, clasicismul elisabetan și cel francez, teatrul asiatic și cel cehovian. Prin aceste epoci și spații diferite se țese povestea seducătorului libertin Dom Juan, care vede frumusețea pretutindeni și nu vrea să nedreptățească femeile iubind numai una singură dintre toate. Dona Elvira, Charlotte și Mathurine sunt numai câteva din lunga suită de femei care au crezut în sinceritatea jurămintelor de iubire ale fermecătorului Dom Juan. Tonalitatea veselă, tinerească a începutului se estompează pe parcursul piesei, pentru a lăsa loc straniului, cinismului și, în final, chiar tragicului. Actul al III-lea prezintă întâlnirea dintre Dom Juan și un sărac retras în pustietatea pădurii pentru a se ruga. Dom Juan nu ezită să adreseze o sfidare divinității și încearcă să îl pervertească pe sărac, oferindu-i un ludovic de aur în schimbul proferării unor injurii. Tot pădurea este spațiul în care soarta lui Dom Juan pare să se schimbe. Frații Elvirei, Dom Alonso și Dom Carlos caută să răzbune rușinea trăită de sora lor și îi dau aventurierului răgazul de o zi până a-l pedepsi cu moartea.
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
Spectacol de teatru dans butó
În decorul auster al Sălii Studio, actorul Emil Sauciuc a propus comunității culturale orădene un spectacol de o noutate absolută, bazat pe modelul asiatic al dansului butó. Ajutându-se numai de un scaun, un lanț, o perucă, de macheta globului pământesc, de o coloană sonoră alcătuită din bucăți muzicale puțin întâlnite în cultura de masă și în primul rând de propriul chip și trup, Emil Sauciuc a transmis într-un spectacol de o mare concentrare metaforică, un mesaj tulburător despre om, despre credință, despre suferință și moarte, despre puterea atotvindecătoare a dragostei. Născut în spațiul japonez (originile dansului sunt atribuite maeștrilor Tatsumi Hijikata și Kazuo Ono), dansul butó nu necesită nicio școală, niciun curs prealabil. El caută regăsirea rădăcinilor primordiale ale ființei în profunzimile corpului, înțelegând prin aceasta maxima expresie a energiei noastre vitale. Dansul butó începe atunci când dansatorul se află într-o stare de uitare completă a identității, a culturii proprii, a modului convențional de utilizare a trupului. Dăruindu-se total și trăindu-și impulsurile, el ajunge la libertatea absolută, devenind un flux de energie pură, prin care mișcarea devine creație.
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
de Gellu Naum
Destinată micilor spectatori ai teatrului, piesa „Apolodor” reconstituie aventurile simpaticului pinguin-tenor cuprins de dorul familiei sale, în căutarea căreia străbate globul pământesc în lung și în lat, pe mai multe continente, găsind prieteni, dar și dușmani. Purtat de un avion bimotor, de pescadorul „Meteor”, de luntrea unui eschimoș, de un submarin, ba chiar și de un delfin și de o navă spațială, Apolodor ajunge de cele mai multe ori din greșeală, prin cele mai nemaipomenite și mai exotice meleaguri ale lumii: Capul Nord, Strâmtoarea Behring, Alaska, Africa, Madagascar, Tibet, India, Pacific, Statele Unite ale Americii, Marea Caraibelor, America de Sud, învățând meserii diverse și devenind, rând pe rând hamal, vânător, poet, fachir, matelot, cowboy. Când în sfârșit își regăsește familia în Antarctica, spiritul lui hoinar nu îl lasă să se bucure prea mult timp de întâlnire: cuprins de dorul colegilor de cor din circul de la București, Apolodor revine la postul lui de pe răcitor, unde poate fi găsit chiar și astăzi.
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
Comedie muzicală după „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde
Traducerea: Alexandru Alcalay şi Sima Zamfir
Comedia muzicală „Bună seara, domnule Wilde!”, adaptare după piesa „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, dezvoltă în paralel poveştile a doi tineri gentlemeni englezi. Jack Worthing, copil găsit şi adoptat de un nobil, duce o viaţă dublă, fiind cunoscut drept tânăr respectabil şi responsabil pe domeniul său din Hertfordshire; ani de zile, el pretinde că are la Londra un frate pe nume Ernest, care duce o viaţă scandaloasă, dedicată exclusiv plăcerilor. În realitate, Ernest este doar un alibi care îi permite lui Jack să plece în capitală de câte ori doreşte, probabil pentru a duce acelaşi tip de viaţă pe care îl critică în cazul fratelui său imaginar.
Prietenul său cel mai bun, Algernon Montcrieff, fermecător, plin de spirit şi inteligenţă, a inventat un prieten pe nume Bunbury, a cărui sănătate fluctuantă îi permite să se sustragă de la obligaţiile sociale neplăcute sau plictisitoare.
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
Dramatizare după basmul lui Ion Creangă de Gheorghe Calamanciuc
În „Povestea lui Harap-Alb”, descoperim un Bildungsroman fantastic şi, indirect, o lecţie despre onestitate, curaj, prietenie şi iubire, adică despre acele elemente care alcătuiesc însăşi esenţa existenţei umane. Fiul mezin al Craiului, cel mai destoinic dintre frați, este trimis la curtea Împăratului Verde pentru a-i urma la tron, acesta neavând urmași. Ca răsplată pentru inima bună și generoasă, fiul de crai este sfătuit de Sfânta Duminică, deghizată în bătrână nevoiaşă şi cerşetoare; despărţirea de casă se face numai cu acordul tatălui, după proba îndrăznelii, care atestă că feciorul este pregătit pentru marea călătorie. Ieşit din spaţiul grijilor şi al poveţelor părinteşti, fiul intră într-un univers străin lui, în care are loc o rătăcire simbolică. Pădurea apare ca spaţiu labirintic, ca probă capitală în drumul eroului. Aici se adăpostesc forţele răului, a căror întâlnire este iminentă: Spânul ce poartă masca umilinţei şi a bunăvoinţei, îl induce în eroare pe eroul novice, nedeprins încă a deosebi aparenţa de esenţă.
- Details
- Category: Stagiunea 2001-2002
de Albert Camus
Pusă sub semnul absurdului, piesa „Neînțelegerea” pune în lumină o tragedie născută din insuficiența comunicării, atunci când singurătatea, lipsa de orizont și viața fără iubire devin de nesuportat. Jan, un tânăr căruia șansa i-a surâs în viață, aducându-i atât bunăstare, cât și o familie împlinită, revine după o foarte lungă absență în satul din Boemia în care mama și sora sa țin un han. Ceea ce nu știe Jan este că acest han a devenit un spațiu al morții, în care femeile, adormindu-și rarii clienți cu un ceai special, îi ucid aruncându-i într-un râu. Acesta este mijlocul perfid prin care tânăra Martha speră să strângă suficienți bani pentru a evada din ținutul întunecat, ploios și strâmt în care se simte prizonieră, pentru a se bucura de mare, de soare și de viață. Dorind să potențeze surpriza și bucuria întoarcerii acasă, Jan își ascunde adevărata identitate, dar acest joc inocent se va sfârși tragic. Foarte puțin lipsește ca cele două femei să își recunoască oaspetele și ca acesta să înțeleagă pericolul ce îl pândește. Presimțirile plutesc în aer. Un cuvânt, un simplu gest ar fi de ajuns. Totuși, nimeni nu schițează acest gest. „Camus surprinde aici inacțiunea ca o dominantă a naturii umane, motiv pentru care omul pare abandonat de Dumnezeu. Lucizi cu ei înșiși, oamenii care populează tragediile lui Camus sunt ca orbi când e vorba de relațiile dintre ei.” (Mircea Morariu, în caietul-program al spectacolului) În aceste condiții, mecanismul infernal al sorții nu mai poate fi oprit. Subiectul piesei este bazat pe un fapt divers real, petrecut în Cehoslovacia în perioada interbelică.
- Details
- Category: Stagiunea 2000-2001
Comedie de Carlo Goldoni
Traducerea: Polixenia Karambi
Două perechi de îndrăgostiți și un servitor ager și plin de inițiativă, dar mereu flămând, pentru care un stăpân în plus înseamnă o cină în plus. Dar dacă unul din stăpâni este femeie? Înrudită cu commedia dell’arte prin situații și intrigă, piesa „Slugă la doi stăpâni” propune tipuri mai bine individualizate și mai diversificate, dintre care cel mai plin de culoare este Truffaldino, cel care înnoadă și deznoadă firele încâlcite ale acțiunii. Doi nobili venețieni, Doctorul Lombardo și negustorul Pantalone de Bisognosi pun la cale căsătoria copiilor lor, Clarice și Silvio. Înainte de nuntă, însă, își face apariția fostul logodnic al Claricei, despre care se crezuse că a murit într-o încăierare. În realitate, logodnicul este Beatrice care, în travesti, își caută cu disperare iubitul, pe Florindo Aretusi din Torino. Între cei doi logodnici își va desfășura Truffaldino stratagemele ingenioase. De-a lungul celor 10 tablouri, el reușește să ducă la bun sfârșit sarcinile impuse de cei doi stăpâni, fiind maestru în arta de a tâlcui vrute și nevrute. Acțiunea ce se desfășoară într-un ritm amețitor, cu dialoguri vii, qui-pro-quo-uri și mult umor, culminează cu un happy-end desăvărșit, care prefigurează nu mai puțin de trei nunți, căci fiecare și-a (re)găsit sufletul pereche: Clarice-Silvio, Beatrice-Florindo, Truffaldino-Smeraldina.
- Details
- Category: Stagiunea 2000-2001
de Euripide
Traducerea: Alexandru Miran
Montarea orădeană a tragediei lui Euripide optează pentru o viziune modernă, păstrând metrica antică, dar incluzând numeroase aluzii la viața contemporană, elemente coregrafice multiple și chiar accente de vodevil. Fiica regelui Colchidei, Medeea este prototipul femeii pentru care „a fi” înseamnă „a iubi”. Din iubirea pentru Iason, ea a nesocotit voința tatălui ei, a încălcat tradițiile, și-a ucis fratele mai mic și a plecat pe meleaguri străine, unde a fost mereu considerată o barbară. Ea a sacrificat totul pentru dragoste, dar la un moment dat se vede înlăturată ca urmare a unor calcule josnice: în Corint, regele Creon i-o oferă de soție lui Iason pe fiica sa, Glauce. Considerând această căsătorie mai profitabilă, Iason acceptă; Medeea este izgonită și i se acordă o zi pentru a părăsi cetatea. O zi este de ajuns pentru plănuirea și înfăptuirea răzbunării. Iubirea se transformă în cea mai virulentă ură, demonstrând cât de apropiate sunt în fond cele două sentimente. A-l ucide pe Iason nu ar fi suficient: Medeea vrea să-l facă să sufere cumplit, așa cum a suferit și ea. Uciderea regelui Creon și a Glaucei este un pas decisiv spre hotărârea cutremurătoare de a-și ucide și copiii pe care i-a avut cu Iason. Sentimentul matern nu este anihilat, el veghează, dar dorința de răzbunare prevalează. Între aceste două coordonate se consumă drama eroinei. Finalul montării orădene diferă substanțial de originalul grec: Medeea visează uciderea copiilor, însă asasinatul rămâne la acest nivel oniric, fără a deveni realitate sângeroasă.
- Details
- Category: Stagiunea 2000-2001
Scenariu dramatic de Daniel Vulcu şi Mircea Chirilă, după o idee de Jean Poiret
Spectacolul surprinde câteva momente hazlii din viața unei restrânse comunități de homosexuali. „Subiectul se învârte în jurul vizitei simandicoase a unui înalt demnitar, împreună cu soția sa, la posibilii cuscri. Ce nu știe parlamentarul este că familia lui Alin, viitorul ginere, este „pe invers”, tatăl său – Georges – trăind cu Jeannot, „femeia” care îi „întoarce spatele” de 20 de ani. Ca să facă impresie bună, Georges trebuie să transforme localul său de striptease într-un onorabil lăcaș de teatru, iar gesturile, felul de a vorbi și mersul celor de-o seamă cu el să pară cât mai bărbătești și mai naturale. În consecință, iau lecții de comportament și de la măcelar, care este „băiat de băiat” și artist pe deasupra, plăcându-i cărnurile etalate de Rubens și Breugel. De aici o sumedenie de situații hilare, pigmentate cu muzică și dans, pentru ca în final, demnitarul și soția sa să-și dea acordul pentru căsătoria lui Alin cu fiica lor, Miorița. După care, într-o nebunie generală, se travestesc toți pentru a înșela vigilența presei, care a venit să-l vâneze pe parlamentar și să caute subiecte de scandal.” (Florin Șipoș, „Jurnal Bihorean”, 22 ianuarie 2001).
- Details
- Category: Stagiunea 2000-2001
Comedie de Alexandru Kiriţescu
Comedia „Gaițele” face parte din așa-numita „Trilogie burgheză” a lui Alexandru Kirițescu și înfățișează, de-a lungul celor trei acte, avatarurile clanului Duduleanu, întruchipat de cele trei „gaițe” (Aneta, Zoia și Lena), precum și de generația următoare. Intriga foarte sumară se conturează prin avansurile pe care Wanda Serafim le întreprinde pentru cucerirea lui Mircea, soțul Margaretei Aldea. Avare, rapace, cele trei babe dau impresia că ar putea trăi cât lumea. Moartea Margaretei, fiică și nepoată sinucisă cu laudanum nu le zdruncină apetitul, nici plăcerea de a bârfi la nesfârșit, jucând cărți și bând tacticos cafele.
Centrul de interes al lucrării stă, însă, în creionarea chipului crud al lumii provinciale. Ritmul piesei se naște în afara oricărei linii evolutive din tensiunea permanentă a dialogului, din etalarea gratuită a răutății, din provocarea, bruscarea și iritarea partenerului de discuții. Toate personajele sunt (și se etichetează reciproc) „nebuni”, „izaltați” și „monștri” într-o atmosferă de ferocitate generală, în care fiecare vrea „viața, trupul, răsuflarea, tot sângele inimii” celuilalt. După cum afirmă Ion Vartic (Dicționar analitic de opere literare românești”), „înșelând prin aparențele lor realiste, personajele, în furiile lor mecanice, jucate, simulate, seamănă în realitate cu făpturile ubuești ale lui Jarry”. Comedia „Gaițele” devine, astfel, una dintre cele mai moderne experiențe teatrale românești.
- Details
- Category: Stagiunea 2000-2001
Spectacol în două părţi de Gabriel García Márquez
Traducerea: Darie Novăceanu
„Povestea „nesăbuitei” bunici care o obligă pe frumoasa și necoapta ei nepoată Erendira să se prostitueze pentru a o despăgubi de daunele cauzate într-un incendiu care i-a mistuit casa și de care o face răspunzătoare pe propria nepoată este dramatizată abil de către regizorul Ion Sapdaru. Acesta împrumută dintr-o altă povestire marqueziană un înger […] căruia în conferă un rol de raissoneur, de povestitor al întregii intrigi, înger care coboară deus ex machina cu hârzobul din ceruri și care, în final, o va urca în tării pe eroina spectacolului, Erendira. O suferință și o umilință pe pământ răsplătită cu o răpire între Domnul. Alăturarea de monstruozitate morală și cupiditate senilă (bunica) și frumusețe virginală (Erendira) alcătuiește un tablou de o deosebită forță și dramatism. Cumpărată cu o sută și ceva de pessos de un „văduvoi”, deflorată și abandonată apoi plăcerilor soldaților și contrabandiștilor, Erendira are, totuși, șansa de a-și descoperi iubirea într-un client care nu a mai făcut dragoste și care este și el un înger (căruia viața i-a retezat aripile). Pentru a o smulge desfrâului impus de babă, călugării unui ordin o răpesc pe Erendira și o închid într-o mănăstire, pregătindu-i o viață ascetică sau o căsătorie forțată cu un oligofren dintr-o chilie.
- Details
- Category: Stagiunea 1999-2000
de Jean-Paul Sartre
Scrisă la sfârşitul războiului, piesa „Uşi închise” înglobează o serie de teze pe care Sartre avea să le reia mai târziu în opere fundamentale ce dezvăluie un scriitor ce se ridică în mod constant împotriva modurilor tradiţionale de gândire. La fel stau lucrurile şi în piesa „Uşi închise”, în care este imaginat un spaţiu strâmt, închis, de unde nu există cale de ieşire şi relaţiile dintre oameni sunt extrem de degradate. Spaţiul respectiv este chiar Infernul, organizat ca un adevărat sistem de opresiune, în care nu este nevoie de călăi, aparate de tortură sau focuri veşnice; aici, fiecare suflet este călăul altor suflete, prin prezenţă, prin acuzaţii şi examene de conştiinţă: „Călăul este fiecare dintre noi pentru ceilalţi doi”) Personajele care populează Infernul sunt reporterul Garcin, funcţionara Ines şi aristocrata Estelle, trei firi suficient de diferite pentru a nu putea coexista în armonie. Ei vor fi obligaţi să-şi recunoască propriile păcate – adulter, pruncucidere, înşelăciune, laşitate, răutate, manipulare odioasă), dorinţe ilicite şi amintiri neplăcute şi să le descopere pe ale celorlalţi, fiind forţaţi să accepte că în Infern nu se ajunge din întâmplare: „Suntem între noi, între criminali.” Când uşa elegantului salon-celulă se deschide, niciunul nu îndrăzneşte să iasă, pentru că s-au convins că nu mai au unde să se ducă, condamnarea însemnând să rămână împreună pe veci, continuând să se hărţuiască reciproc, să se suspecteze, să se mintă să îşi contrarieze gusturile şi convingerile. Aşadar, contrar reprezentării cunoscute, nu este nevoie să coborâm pentru a ne regăsi în Infern. Întreaga cruzime a Iadului poate fi întâlnită în saloanele cele mai confortabile şi în compania oamenilor celor mai prezentabili, conform concluziei sartriene devenită aforism: „Infernul sunt ceilalţi”.
- Details
- Category: Stagiunea 1999-2000
Anul Internaţional Eminescu
Spectacol de poezie pe versuri de Mihai Eminescu
Selecţia versurilor, scenografia, ambianţa sonoră din creaţia compozitorului Jean Michel Jarre, interpretarea şi regia artistică: Eugen Ţugulea
Lumini: Iosif Balogh, Sorin Precup
Sonorizare: Sorin Domide
Data premierei: 15 ianuarie 2000
- Details
- Category: Stagiunea 1999-2000
de Eugen Ionescu
Traducerea: Mariana Şora
Piesa absurdă „Delir în doi, în trei… în câţi vreţi” reia o temă predilectă a teatrului ionescian: cea a cuplului a cărui existenţă se bazează pe deriziuni, pe fleacuri cărora li se acordă o importanţă capitală prin abolirea oricărui sistem de valori. De şaptesprezece ani împreună, El şi Ea se confruntă cu lipsa de comunicare. Micul război conjugal se construieşte în jurul dilemei dacă broasca ţestoasă şi melcul sunt sau nu unul şi acelaşi animal. Cearta pare a fi modul existenţial esenţial al celor două personaje, dar şi al cuplului secundar, al Vecinilor, care parcurge aceleaşi stări. Avem de a face cu o dispută aprigă, cu invective şi hărţuieli despre nimic, în fond; este un mod de a discuta despre ceva, dar şi de a răspunde tulburărilor de afară. Căci şi în lumea exterioară se duce un război generic, fără nume, care afectează chiar şi apartamentul în care locuiesc El şi Ea. Nici acest război nu are vreun sens: „Cel puţin, când se bat, la început nu ştiu de ce o fac, îşi descoperă în timp motivele. Nu-şi depăşesc motivele, sau, dacă le depăşesc, atunci totul se canalizează înspre un sens, iar când se termină totul, trebuie să reînceapă.” Absenţa confruntării declanşează panica: „A izbucnit pacea. Au făcut pace. Şi cu noi ce-o să se întâmple?”
- Details
- Category: Stagiunea 1999-2000
de I.L.Caragiale
Decorul farsei într-un act „Conu Leonida față cu Reacțiunea” este o modestă odaie de mahala bucureșteană. Aici, Conu Leonida, pensionar, stă de vorbă cu Efimița, consoarta lui, despre situația politică a țării. Accentul cade pe pofta nestăvilită a bătrânului de a-și lăuda însușirile, meritele sale de „republican”, a cărui familie a stat în frunte și la ’48, și la ’90, și la ’96 (aluzii la viața politică de după căderea comunismului). Conu Leonida își imaginează că a făcut și el parte odinioară din înfăptuitorii revoluției, evocând cu nostalgie trecutul luminos. Comicul rezultă din descrierea evenimentelor și a ambianței, cu „steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare și lume, lume …”, astfel încât idealizata revoluție devine nici mai mult nici mai puțin decât un bâlci popular. Coana Efimița întreține cu termeni superlativi această vorbărie goală și ridicolă, de fapt înțelegând prea puține din câte aude. În liniștea căminului conjugal, cei doi se declară cei mai aprigi susținători ai republicii, pe care ar apăra-o cu prețul vieții. Însă când sunt treziți din somn de bubuituri, chiote, salve și strigăte, soții se sperie cumplit că a izbucnit revoluția și sunt pregătiți să fugă la Ploiești – capitala republicanismului caragialean.
- Details
- Category: Stagiunea 1999-2000
Adaptare liberă după Raymond Queneau de Daniel Vulcu şi Mircea Morariu
„Din Queneau este reținută o întâmplare, o mică povestire, un eveniment petrecut într-un autobuz, un incident între doi călători dintre care unul purta o pălărie moale, cu șnur în loc de panglică și îi lipsea un nasture la pardesiu. Acest episod, cu detaliile sale, este relatat în fel și chip, întors pe față și pe dos, deschizându-se de fiecare dată o altă perspectivă comică. După ce e jucat inițial „obiectiv”, el e „povestit” ba de un arab care vorbește aproximativ românește, ba de un oltean, ba de un cioban ardelean, ba de o bunicuță, ba de o gitană, ba de o franțuzită, ba „făcându-se” un cunoscut personaj din perioada podurilor de flori de peste Prut; în alt moment devine text de muzică la modă, pretext de parodiere a telenovelelor, este „filtrat” prin urechile sclerozate ale unui bătrân decrepit sau este prilej de joacă, de amuzament cu jumătăți de cuvinte sau cuvinte combinate.” (Dumitru Chirilă în „Familia” nr. 1, ianuarie 2000).
