Română (ro-ro)
- Details
- Category: Stagiunea 1999-2000
de Matei Vişniec
„Timpul nu poate vindeca decât rănile vindecabile” ar putea fi moto-ul unei piese în care destinul uman este proiectat pe fundalul unei lumi sfâşiate de aberaţii existenţiale. Este vorba despre războiul din Bosnia (sau despre orice alt război), în care ororile nu înseamnă doar bombardamente, gropi comune, oameni mutilaţi, ci şi drame psihice determinate, printre altele, de viol, transformat în instrument şi consecinţă a confruntării armate. Prin imagini concrete cutremurătoare, războiul este „transformat într-un cadru-simbol a tot ce înseamnă profanarea individului, indiferent de timp şi spaţiu.” (Dumitru Chirilă, articolul „Peste vitregiile momentului” în „Familia” nr. 11-12/1999). Pe acest fundal se împletesc destinele a două femei – Kate, psihiatru american care lucrează la un centru pentru femeile violate şi Dora, una dintre sutele de victime.
- Details
- Category: Stagiunea 1999-2000
Comedie poliţistă de Robert Thomas
„Asasinul se află printre noi? (Opt femei)” este o farsă poliţistă ingenioasă, punctată de lovituri de teatru spectaculoase, dar înzestrată şi cu o vizibilă dimensiune satirică. Marcel, cap de familie aparent grijuliu, în jurul căruia gravitează, cu mai multă sau mai puţină importanţă, opt femei din generaţii succesive, este găsit într-o dimineaţă în camera sa cu un cuţit înfipt în spate. Din acest moment, camera este închisă până la venirea poliţiei şi în casa izolată se porneşte o anchetă spontană, în care fiecare dintre cele opt devine, pe rând, detectiv şi suspect. În această sarabandă a bănuielilor se revelă relaţii dificile, secrete surprinzătoare şi incomode, trăsături de caracter ascunse şi sentimente ilicite. Acuzaţiile şi explicaţiile se înlănţuie, în timp ce alte complicaţii vin să sporească ceea ce autorul Robert Thomas înţelege şi cultivă prin sintagma „suspans comic”: poarta este blocată, telefoanele tăiate, câinii otrăviţi, maşina defectă, pistolul şi medicamentul salvator dispărute de la locul lor. „O piesă poliţistă fără un cadavru nu e piesă poliţistă. Şi cu cât e mai … mort cadavrul, cu atât e mai bine” (regula 7 din cele 18 reguli obligatorii ale genului, formulate de Van Dine şi aplicate piesei poliţiste). Or, deznodământul piesei „Asasinul se află printre noi?” contrazice flagrant această regulă, căci Marcel nu e mort, ci a înscenat împreună cu fiica sa, Catherine, întreaga istorie pentru a vedea adevărata situaţie printre cei apropiaţi. Exasperat că este înşelat şi minţit, Marcel părăseşte definitiv alături de Catherine coaliţia celor opt femei din anturajul său.
- Details
- Category: Stagiunea 1998-1999
de Mihail Sebastian
„Steaua fără nume” evocă un orășel generic-anonim de provincie situat pe parcursul București-Sinaia, în gara căruia nu opresc trenurile rapide. Fapt fără precedent în existența urbei, luxosul accelerat de București oprește într-o seară pentru a debarca un pasager fără bilet și fără acte, o tulburătoare necunoscută. Aflat la gară pentru a-și prelua cartea de astronomie (pasiunea sa absolută), profesorul de liceu Marin Miroiu, vrăjit de apariția superbe doamne din lumea bună și îndepărtată, îi oferă modesta sa locuință ca adăpost pentru o noapte. Aceasta va fio noapte magică, în care cerurile se deschid și în care Mona și Marin Miroiu, au, fiecare prin celălalt, revelația altei lumi, revelație din care se naște iubirea. Dar visul ia sfârșit în zori, sub forma banalului cotidian și a perspectivelor deloc atrăgătoare oferite de viața în micul târgușor. Deși transfigurată de întâlnirea cu Miroiu, Mona va pleca totuși alături de admiratorul ei, Grig, sosit cu automobilul să o recupereze. Dar, întâlnirea nu a fost zadarnică: deși stelele nu se întorc niciodată din drumul lor, flacăra lor continuă să lumineze din înalturi.
- Details
- Category: Stagiunea 1998-1999
Comedie de I.L.Caragiale
120 de ani de la premiera absolută
„O noapte furtunoasă”, cunoscuta piesă a lui I.L.Caragiale evocă un timp nu prea îndepărtat şi deloc idealizat, un timp în care caracterele umane oglindesc moravuri şi situaţii absolut hilare, demne de subliniat, întrucât putem regăsi tipologii actuale, făcând doar un mic exerciţiu de recunoaştere. Jupân Dumitrache Titircă, zis şi Inimă-Rea, căpitan în garda civilă şi militant politic liberal, este un om care se respectă şi vrea să fie respectat, cu precădere în „onoarea lui de familist”. Foarte revoltat din pricina „bagabonţilor” care au umplut lumea, Dumitrache îi povesteşte amicului Nae Ipingescu cum de două săptămâni, un „amploiat” îi fierbe zilele, uitându-se după cucoane: Veta – soţia şi Ziţa – cumnata sa. Veta, însă, căsătorită de tânără cu Dumitrache, bărbat „copticel”, are o aventură amoroasă cu Chiriac, omul de încredere al căpitanului. Culmea comicului este atinsă când din stradă, Dumitrache, care îşi face rondul de noapte, îi strigă lui Chiriac, strâns îmbrăţişat cu Veta, să vegheze la onoarea lui de familist.
- Details
- Category: Stagiunea 1998-1999
de Dan Mihu
Premieră absolută
„Scrisă pentru un singur personaj, piesa este o monodramă care problematizează lipsa comunicării între intelectualul rasat și societatea de consum. Protagonistul poartă o „discuție” în contradictoriu cu un al doilea personaj absent [propria voce, înregistrată pe bandă de magnetofon], care-l ispitește mereu să se lepede de lumea iluzorie, pentru a accepta stearpa realitate cotidiană, „cu oamenii și războaiele lor meschine”. Este o luptă surdă cu malformația sinelui său. Eroul „vede” idei („Realitatea nu există, este doar o iluzie”) și preferă să viețuiască într-un univers construit (aranjează scaunele în scenă, explică unde este baia, bucătăria, etc.), nu într-unul dat. Încercările de a-l schimba eșuează. Deși nu reușește întotdeauna să dibuiască drumul spre bibliotecă (echivalentul găsirii izbăvitorului fir al Ariadnei), personajul nu prinde nici contur lumesc („Refuz realitatea!”), făcând echilibristică pe muchia psihanalizei. Mai mult decât faptul că nu se poate decide, drama lui constă în așteptarea „cu plictiseală, fără chef și fără regrete”, a morții. Un câine hăituit și fără stăpân. Stăpân pe care nu vrea și nici nu poate să-l aibă, simțindu-se confortabil în condiția lui. Finalul piesei capătă tensiune: protagonistul scoate un pistol și, când toată lumea se aștepta să-și pună capăt zilelor, își aprinde cu el o țigară. Lumina se stinge, cortina cade. S-a sinucis sau nu personajul?” (Florin Șipoș, „Jurnal Bihorean”, 1 februarie 1999).
- Details
- Category: Stagiunea 1998-1999
Comedie în două părţi de Beaumarchais
Traducerea: Valentin Lipatti
Contele Almaviva, îndrăgostit în secret de o frumoasă tânără pe care a întrezărit-o la Madrid, pune la cale, împreună cu bărbierul Figaro, odinioară valetul său, o stratagemă prin care să își întâlnească și să își cucerească iubita, pe nume Rosina. Pentru a se asigura că fata îl iubește cu adevărat pe el și nu averea sa, Contele își asumă falsa identitate a unui student sărac, numit Lindor. Vestea că tutorele Rosinei, bătrânul doctor Bartholo, o va lua de soție a doua zi, îi face pe cei doi să grăbească succesiunea întâmplărilor. Cu ajutorul lui Figaro, inventiv și descurcăreț, Contele pătrunde în casa lui Bartholo deghizat în soldat, respectiv în Alonzo – înlocuitorul profesorului de muzică al Rosinei și, în pofida vigilenței bătrânului tutore, cei doi tineri reușesc să schimbe câteva bilețele și cuvinte de dragoste. La miezul nopții are loc o nouă întâlnire secretă, în cadrul căreia cei doi îndrăgostiți se căsătoresc fără să stea pe gânduri, în prezența unui notar ajuns din greșeală în casa lui Bartholo. Dincolo de trama prin care dragostea este repusă în drepturile sale firești, „Bărbierul din Sevilla” trăiește, peste secole, prin vigoarea tiradelor, verva dialogului, logica argumentării și armonia ideilor, dar și prin energia nesecată a lui Figaro, care, făcându-și prin această piesă prima apariție pe scena literară, a devnit, în timp, un adevărat arhetip.
- Details
- Category: Stagiunea 1998-1999
Dramă în două părţi de Giuseppe Berto
Traducerea şi adaptarea: Doru Fîrte
Povestea de dragoste emoționantă a doi oameni care nu pot trăi nici împreună, nici separat… Un muzician venețian atins de o maladie incurabilă își cheamă fosta soție să îl viziteze, fără a-i dezvălui motivul acestei invitații. Plimbându-se pe străzile și pe canalele fermecătoare ale Veneției, cei doi rememorează într-o serie de flashback-uri momentele fericite, dar și dificultățile căsniciei lor. Amintirile îi apropie din nou, iar întâlnirea este învăluită de magia romantismului total. Însă timpul nu mai are răbdare cu ei…
- Details
- Category: Stagiunea 1998-1999
Dramă de Jean Genet
Contele Almaviva, îndrăgostit în secret de o frumoasă tânără pe care a întrezărit-o la Madrid, pune la cale, împreună cu bărbierul Figaro, odinioară valetul său, o stratagemă prin care să își întâlnească și să își cucerească iubita, pe nume Rosina. Pentru a se asigura că fata îl iubește cu adevărat pe el și nu averea sa, Contele își asumă falsa identitate a unui student sărac, numit Lindor. Vestea că tutorele Rosinei, bătrânul doctor Bartholo, o va lua de soție a doua zi, îi face pe cei doi să grăbească succesiunea întâmplărilor. Cu ajutorul lui Figaro, inventiv și descurcăreț, Contele pătrunde în casa lui Bartholo deghizat în soldat, respectiv în Alonzo – înlocuitorul profesorului de muzică al Rosinei și, în pofida vigilenței bătrânului tutore, cei doi tineri reușesc să schimbe câteva bilețele și cuvinte de dragoste. La miezul nopții are loc o nouă întâlnire secretă, în cadrul căreia cei doi îndrăgostiți se căsătoresc fără să stea pe gânduri, în prezența unui notar ajuns din greșeală în casa lui Bartholo. Dincolo de trama prin care dragostea este repusă în drepturile sale firești, „Bărbierul din Sevilla” trăiește, peste secole, prin vigoarea tiradelor, verva dialogului, logica argumentării și armonia ideilor, dar și prin energia nesecată a lui Figaro, care, făcându-și prin această piesă prima apariție pe scena literară, a devnit, în timp, un adevărat arhetip.
- Details
- Category: Stagiunea 1998-1999
Comedie în două părţi de Aristofan
Traducerea: Alexandru Miran
În „Adunearea femeilor”, Aristofan investighează diferenţele, relaţiile şi tensiunile dintre rolurile atribuite bărbaţilor şi femeilor în sociatatea greacă antică. Un grup de femei conduse de Praxagora revendică pentru ele conducerea vieţii publice, după ce bărbaţii şi-au dovedit incapacitatea. Identificând defectele microcosmosului atenian şi dispreţuind democraţia confuză şi instabilă, Aristofan găseşte un remediu paradoxal: o democraţie integrală, utopică, sugerând chiar că mentalitatea comunistă nu aparţine exclusiv epocii moderne. În noua organizare impusă de femei, statul de ocupă de fiecare cetăţean atenian şi toate bunurile şi practicile, inclusiv sexualitatea, devin comune. Care sunt însă şansele de reuşită ale unei asemenea revoluţii imaginare?
- Details
- Category: Stagiunea 1997-1998
de Marin Sorescu
Piesă istorică de factură modernă, „Răceala” reînvie cu vervă ironică și alegorică un episod al trecutului național situat în perioada domniei lui Vlad-Țepeș. Sultanul Mahomed al II-lea conduce o expediţie militară către nordul Dunării, cu scopul detronării lui Ţepeş şi al înscăunării lui Radu cel Frumos, fratele uzurpator al acestuia. Radu cel Frumos nu are nicio remușcare la gândul că își va detrona fratele de sânge, și nici nu pare să observe cât de scump îl va costa ajutorul lui Mahomed. Acesta îl avertizează că nu va avea dreptul să dețină oaste proprie și că domnitorii nu vor conduce țara mai mult de trei-patru ani, căci tronul se va cumpăra cu mult aur de la poarta turcească. Pe de altă parte, în loc să se concentreze asupra aspectelor militare ale funcției sale, sultanul, resimțind inferioritatea culturii turce în raport cu cea greacă, lucrează cu zel de fondator la abecedarul turc, compune ode, elegii, gazeluri, și are trac de debutant în așteptarea verdictelor de critic literar al Pașei din Vidin. Din cortegiul turcilor face parte şi cuşca în care sunt purtaţi reprezentanţii Bizanţului cucerit de Mahomed (Împăratul, Împărăteasa, Războiul, Finanţele, Izabela, Stratos), personaje care se comportă făcând abstracţie de starea de captivitate. Pe măsură ce se apropie de Dunăre și confruntat cu atacurile prin surprindere ale românilor, sultanul decide să renunţe la statutul de creator pentru a redeveni Cuceritorul. Totuşi, finalul constă în victoria românilor asupra oştii turce superioare numeric, astfel încât expediţia lui Mahomed devine o aventură supusă hazardului istoriei.
- Details
- Category: Stagiunea 1997-1998
Dramatizare de Elena Preda şi Eugen Ţugulea, după o idee din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda
Premieră absolută
Vasta pânză epică a romanului polifonic „Cel mai iubit dintre pământeni” își găsește o dramatizare inedită în piesa orădeană „Dacă dragoste nu e…”. Spectacolul evocă o istorie relativ recentă – „obsedantul deceniu” ’50-’60 -, neînfrumusețată, analizată și asumată din unghiul lui Victor Petrini, protagonistul și naratorul întâmplărilor relatate într-o retrospectivă ordonată, cronologică. Accentul cade pe „fioroasele tragedii din dormitor”, cum califică Ovid S. Crohmălniceanu traumele vieții sentimentale ale eroului. Petrini traversează patru experiențe erotice diferite, cu semnificație inițiatică, alături de Nineta, Căprioara, Matilda și Suzy. Fiecare angajare în eros se transformă într-un eșec care îl marchează pe erou mai mult decât toate nedreptățile și gravele evenimente sociale care îl înconjoară. Intelectual lucid, Petrini este profesor de filozofie închis pentru motive politice (presupusa colaborare cu organizația legionară „Sumanele negre”); experiența concentraționară la Canal și apoi într-o mină de plumb îl face să cunoască degradarea umană în formele ei cele mai cutremurătoare și legea „ucide pentru a nu fi ucis”. La ieșirea din închisoare ajunge lucrător de deratizare, apoi contabil, refuzând să facă orice compromis cu puterea comunistă (de exemplu scrierea unei cărți marxiste). Pierzând totul în viața publică, socială, Petrini mizează totul pe fericirea în dragoste, pentru că atât i-a mai rămas. Când în fine, lucrurile par a reintra pe un făgaș acceptabil și relația cu Suzy pare împlinită, Petrini redevine pe neașteptate jucăria sorții: întâlnindu-l pe fostul soț al lui Suzy, se apără de el, îl aruncă din cabina telefericului și ajunge din nou la închisoare.
- Details
- Category: Stagiunea 1997-1998
Comedie de Alexandr Ghelman
Traducerea: Tudor Steriade
„Într-un parc… pe o bancă” poate fi considerată o poveste de dragoste originală şi modernă, între doi oameni ale căror destine se întâlnesc, aparent întâmplător, într-un parc, pe o bancă, la apus de soare. Piesa se constituie ca o succesiune de confesiuni, un joc al măştilor cu frânturi de adevăr şi cât mai multă ficţiune, prin care cei doi încearcă să stabilească o comuniune, explorează căi de înţelegere, de legături profunde. Dialogul lor este şi o dezbatere etică, marcată de neputinţă, violenţă şi de lipsa de speranţă. EA doreşte cu grabă şi cu disperare să îşi aline singurătatea, însă încearcă să îşi întâlnească perechea şi idealul de împlinire în parc, locul predilect al petrecăreţilor în căutare de aventuri. Şi EL este singur, nu cunoaşte căldura unui cămin, nu are prieteni, nici sprijin moral. Îşi inventează biografii triste, menite să impresioneze femeile, ele însele incapabile de a discerne adevărul. EL caută şi cultivă singuurătatea, chiar şi într-o întâlnire-aventură de două ore. De aceea, visele EI de armonie conjugală, de stabilitate, de fidelitate şi de certitudini nu trezesc în EL efectul aşteptat. De altfel, niciunul nu menţionează dragostea, singura modalitate prin care posibilul cuplu ar accede la fericire. În parc, în umbrele nopţii, totul pare posibil, dar la răsăritul soarelui, în lumina realităţii?…
- Details
- Category: Stagiunea 1997-1998
de Molière
Traducerea: Sică Alexandrescu şi Mircea Ştefănescu
Combinând vechea moștenire a farsei franceze cu tradiția commediei dell’arte, Molière creează în „Doctor fără voie” o satiră a lumii medicilor (temă abordată și în alte piese, precum „Amorul medic”, „Doctorul zburător” sau „Bolnavul închipuit”), pe care îi consideră mari șarlatani ai timpului său, preocupați mai mult de câștig decât de sănătatea bolnavilor lor. Pentru a răzbuna bătaia primită de la soțul său, Sganarelle, Martine îl recomandă drept un doctor reputat, însă unul aparte, care nu își recunoaște știința medicală decât dacă primește câteva bețe în spinare. Servitorii înstăritului Géronte îi aplică acest tratament, apoi îl angajează pentru a o vindeca pe Lucinde, fiica stăpânului, afectată de o ciudată muțenie de când tatăl a decis să o mărite cu un om pe care ea nu îl iubește. Astfel, umilul tăietor de lemne se găsește pe neașteptate în postura unui savant, fără a avea ceva din cunoștințele sau abilitățile sale. Totuși, el intră neașteptat de bine în noul rol, înțelegând ceea ce nimeni din familia lui Géronte nu a înțeles : că Lucinde simulează boala pentru a amâna căsătoria pregătită de tatăl ei, fiind îndrăgostită de Léandre. Sganarelle îi ajută în secret pe cei doi tineri, iar o moștenire survenită de la un unchi bogat îl face pe Géronte să își accepte fără ezitare viitorul ginere.
- Details
- Category: Stagiunea 1997-1998
de Mihail Bulgakov
Interesat de experimente, profesorul Preobrajenski realizează un transplant de testicule și hipofiză de la un infractor decedat la câinele maidanez Sarik, care, înfometat, dar blând, își caută adăpost în casa sa. În urma operației ia naștere omul Poligraf Poligrafovici Gogoloi, care se dovedește a fi mai lacom, mai imoral și mai periculos decât animalul din care provenise. El își găsește un post într-o instituție specializată în eliminarea patrupedelor fără stăpân (mai ales a pisicilor) într-o Moscovă aflată la începuturile comunismului. Gogoloi e înzestrat cu cele mai negative caracteristici ale ambelor specii din a căror combinație provine, dovedind că omul, ființă superioară și creativă, poate fi în același timp una dintre cele mai josnice creaturi, cu cea mai haină inimă din câte au existat vreodată.
- Details
- Category: Stagiunea 1997-1998
Comedie în două părţi de Eduardo de Filippo
Traducerea: Anatol Ursu
Rita şi Rodolfo, soț și soție, trăiesc la Napoli, în casa maestrului Agostino (fost paznic la un teatru) şi a doamnei Bettina. Cei patru au datorii de 300.000 de lire şi imaginează o stratagemă pentru a reuşi să iasă din această situație. Rita se pretinde prostituată și atrage potenţialii clienţi făcând băi în lenjerie intimă aproape de fereastra cu vedere spre alee. O dată stabilită suma (10.000 de lire), clienţii intră în casă, dar în pat îl descoperă pe Rodolfo întins şi prefăcându-se că e mort. Scenele de isterie ale Ritei în momentul în care explică situaţia şi în special prezenţa cadavrului reușesc doar să-i pună pe fugă pe nefericiţi. Fiecare întâlnire de acest fel culminează cu apariția maestrului Agostino care, cu un joben pe cap, declamă un delir de fraze incoerente. În momentul în care au adunate aproximativ 80.000 de lire, îşi face apariţia un nou client: domnul Attilio Samueli. La început, acesta este terorizat de prezenţa cadavrului, dar în cele din urmă descoperă înșelătoria. Atunci Rita, Rodolfo, maestrul Agostino încearcă să justifice stratagema lor, vorbind despre nefericirile lor personale, despre şomajul şi despre mizeria ale căror victime sunt, despre abrutizarea la care se poate ajunge când societatea îţi închide orice uşă în faţă. Domnul Attilio înţelege, dar explicând situaţia sa personală, inversează rolul de victimă care are nevoie de ajutor. După moartea soţiei, explică acesta, viaţa sa sexuală frenetică s-a terminat, fapt care, afirmă medicul său, îi pune viața în pericol.
- Details
- Category: Stagiunea 1996-1997
Spectacol de teatru rock
Adaptarea scenică: Daniel Vulcu şi Mircea Chirilă după Ion Creangă
Distribuţia:
Ivan: Ion Abrudan, Daniel Vulcu
Dumnezeu: Alexandru Cornea
Sfântul Petru: Ion Ruscuţ
Boierul: Marcel Popa
Moartea: Mariana Presecan
Fata în casă: Monalisa Basarab
Scaraoţchi: Roxana Ivanciu
Dracul I: Loredana Iuga
Dracul II: Andra Tudor
- Details
- Category: Stagiunea 1996-1997
de I.L.Caragiale
Acțiunea dramei „Năpasta” se concentrează în triunghiul Ion-Anca-Dragomir și dezvoltă, cu o tensiune dramatică manifestă, tema sângelui care cere sânge. Orbit de pasiunea erotică pentru Anca, Dragomir l-a ucis pe soțul ei, Dumitru. Tutunul, luleaua și amnarul victimei au fost găsite la pădurarul Ion și, în lipsa altui făptaș descoperit, acesta a fost condamnat la ani grei de ocnă. Nevinovat în ochii lumii, pentru sensibila intuiție a femeii, Dragomir este cu siguranță criminalul. Patima răzbunării o va urmări pe Anca preț de nouă ani și, pentru a-și duce la îndeplinire planul, ea se căsătorește cu ucigașului primului soț. În acești termeni, regizorul Radu Ghițulescu intuiește o lume mitică, arhetipală: „Situația femeia căsătorită cu ucigașul soțului său este destul de răspândită în arealul mitic balcanic” (din caietul-program al spectacolului). În timp ce Ion ispășește pentru un act ce nu l-a săvârșit și înnebunește, Dragomir evoluează de la încredere la disperare și ură față de cea pe care a iubit-o. Mai mult, el e bântuit de vedenii și vise, stafia lui Dumitru îl urmărește pretutindeni, iar panica sa, cultivată consecvent de Anca, îl va duce spre prăbușirea finală. După cum observă criticul V. Fanache în „Caragiale” (1984), situația imaginată în „Năpasta” dovedește „un echilibru clasic între pedeapsa care cade pe capul nevinovatului Ion și cea de care va fi lovit, fără cruțare, Dragomir, adevăratul vinovat. (…) Nebunia lui Dragomir crește cu cât se încăpățânează să ascundă un adevăr din ce în ce mai evident, în timp ce nebunia lui Ion se manifestă din pricină că nu reușise să dezvăluie un adevăr prin care și-ar fi putut recupera demnitatea.” O dată cu apariția lui Ion, evadat din ocnă, rațiunea lui Dragomir se degradează sub ochii spectatorului.
- Details
- Category: Stagiunea 1996-1997
de Plaut
Traducerea: Nicolae Teică
Un căpitan macedonean a cumpărat-o pe sclava Phoenicia de la Ballio, neguțătorul de femei, pentru 2000 de drahme, plătind pe loc 1500. Fata îi va fi trimisă prin mesagerul său, Harpax, care îi aduce lui Ballio cele 500 de drahme lipsă. Calidorus, fiul unui nobil atenian e îndrăgostit de fată și i se lamentează sclavului său, Pseudolus. În continuare, inventivul sclav, jucăuș, persiflant, gata să-i înșele pe toți cu dezinvoltură, interceptează mesajul căpitanului și, după câteva stratageme abile, i-o duce pe Phoenicia tânărului său stăpân, permițând împlinirea dragostei celor doi.
Versiunea scenică de factură postmodernă, semnată de Tudor Chirilă după textul lui Plaut aduce această intrigă în actualitate, într-o lume crepusculară, ușor promiscuă, lipsită de orizont, un fel de ghetto care își găsește unicul refugiu în existența Zeului și a Zeiței (personaje imaginate de regizor). Însă nici aceștia nu sunt niște ființe mitologice autentice, prezența lor, ce evoluează de la eleganță la ironie și batjocură, sugerând tocmai imposibilitatea oricărei salvări.
- Details
- Category: Stagiunea 1996-1997
Comedie în două părţi de Friedrich Dürrenmatt
Traducerea: Aneta Dobre
Situată în clasica antichitate elenă, piesa „Proces pentru umbra unui măgar” demonstrează fără echivoc că slăbiciunile omenești rămân actuale în toate timpurile, concretizându-se prin „alterarea relațiilor interumane din cauza fie a prostiei, fie a rapacității, fie a ambițiilor, fie a alienării personalității într-un anume context social. Toată tevatura pricinuită de faptul că un ins [dentistul Struthion] care a închiriat un măgar a profitat de umbra acestuia pentru a se feri de arșiță, stârnind astfel mânia proprietarului [Antrax]– care s-a adresat justiției susținând că el a închiriat doar animalul, nu și umbra lui – se transformă într-un tablou vivant, de natură absurdă, realizat în tușe violente. Este bine urmărită deturnarea pretextului inițial spre alte interese, până când disputa se convertește într-o imensă campanie publicitară, cu obiective comerciale, dar mai ales politice, avocații [Phisignata și Polyphonos] celor două părți implicate în proces ajungând liderii a două partide concurente: partidul umbrelor și partidul măgarilor. Grotescul se insinuează de la primele confruntări, de la modul asemănător în care fiecare parte strigă că vrea dreptate, dar fiecare înțelegând cu totul altceva prin această dreptate, și se amplifică pe măsură ce intervalul dintre formă și fond se mărește, pe măsură ce sensurile se deturnează, pe măsură ce logica se repliază în fața ofensivei absurdului.” (Dumitru Chirilă în „Familia”, nr. 3/1997). Deoarece niciuna din tabere nu cedează, conflictul se îndreaptă spre un deznodământ previzibil – războiul – însă un război din care nimeni nu iese învingător, dimpotrivă, un foc imens distruge
- Details
- Category: Stagiunea 1996-1997
de Wolfgang Borchert
Traducerea: H. Matei
Acțiunea piesei „Afară, fața ușii” se petrece în Hamburg, în 1945, în Germania proaspăt ieșită din al doilea război mondial. Desfigurat trupește și sufletește, soldatul Beckmann se întoarce acasă din Siberia, unde a fost prizonier timp de o mie de zile, pentru a descoperi că a pierdut totul: soția, căminul, credințele și iluziile. Toate ușile la care bate îi sunt închise și până și fluviul Elba pare să îi refuze sinuciderea. Apăsat de ororile războiului, de haos, violență, disperare, foamete și irațional, el caută cu fervoare un echilibru pe care nu îl va putea găsi. El e „unul dintre aceia care se înapoiază acasă și până la urmă nu se înapoiază totuși acasă, fiindcă acasă înseamnă afară, în fața ușii. Germania lor e afară, în noaptea ploioasă, pe stradă. Asta e Germania lor.” („Prolog”). Folosind mijloace expresioniste, dramaturgul german transmite un mesaj despre nevoia de speranță, de credință, de iubire, despre nevoia de Dumnezeu într-o lume alienată, care și-a pierdut orice sens ordonator.
